Începe revoluția prețurilor RCA în România! Un gigant european și-a anunțat intrarea pe piața asigurărilor auto din țara noastră

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 27-01-2025 12:11

Actualizat: 27-01-2025 12:18

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Vești excelente pentru posesorii de mașini după ce un nou jucător și-a anunțat intrarea pe piața RCA din România. Este vorba despre compania Interamerican, liderul pieței de asigurări din Grecia și membră a grupului olandez Achmea. Petru a se impune rapid pe piața românească, compania anunță prețuri extrem de avantajoase pentru asigurarea auto obligatorie.

După o lungă perioadă în care a fost măcinată de o lipsă acută de concurență, piața RCA din România are parte de o adevărată renaștere. În acest context, un nou jucător și-a anunțat intrarea în țara noastră. Astfel, de la doar 7 companii care activau în anul 2021, se va ajunge la nu mai puțin de 11 anul acesta. Această evoluție a pieței este favorabilă șoferilor, care pot accesa astfel oferte mai variate, în contextul în care fiecare companie încearcă să atragă cât mai mulți clienți cu prețuri avantajoase.

Compania Interamerican, liderul pieței de asigurări din Grecia și membră a grupului olandez Achmea, a anunțat că va intra pe piața de asigurări din țara noastră. Gigantul cu active de miliarde de euro va intra pe piața locală printr-un insurtech al grupului, Anytime Online, lider de vânzări în Cipru și jucător important în Grecia. De asemenea, compania a anunțat că își va desfășura activitatea exclusiv online, o premieră pentru România, ceea ce, îi va permite, probabil, să practice prețuri mai mici.

(NU RATA: Grecia invadează România de ani buni cu aceste produse. Țara noastră a devenit principala piață de desfacere pentru fructele făcute de firmele elene)

Apare un nou jucător pe piața asigurărilor RCA din țara noastră

Panos Kouvalis, Chief Operating Officer(COO) și membru al board-ului Interamerican, a anunțat oficial intrarea companiei pe piața din țara noastră. În acest sens, el a avut a avut deja și mai multe întâlniri în România, atât cu ASF cât și cu reprezentanți ai asigurătorilor și brokerilor.

„Mă simt binecuvântat să fiu parte dintr-o călătorie fascinantă. Sunt foarte mândru de oamenii de la Interamerican și Anytime Online care depășesc noi frontiere în încercarea lor de a îmbunătăți viața oamenilor din Grecia, Cipru și România. Din asta sunt făcute visurile. Următoarea destinație: București!”, a postat Panos Kouvalis pe rețlele de socializare.

Conform Economica.net, compania a început deja procesul de recrutare de angajați și este pe cale să demareze procedurile de înscriere în Biroul Asigurătorilor de Autovehicule (BAAR).

Interamerican va intra pe piața locală pe modelul aplicat deja de Hellas Direct și Axeria. Mai exact, polițele se vor emite direct din Grecia, astfel că va permite companiei să vândă polițele mai ieftin.

(CITEȘTE ȘI: Avizul BCR pentru toți clienții din România. Ce vești au primit oamenii care au carduri și conturi la cunoscuta instituție bancară)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri