Începutul verii le va aduce şoferilor o surpriză frumoasă. Două autostrăzi din România vor fi legate între ele de un tronson de 51 de kilometri, construit la standarde europene

Autor: Marius Pitaru

Publicat: 03-05-2025 17:32

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Autoritățile promit că, în vara lui 2025, şoferii vor putea circula numai pe autostradă de la Pitești la Constanţa. Inelul sudic al Autostrăzii A0 urmează să fie gata la începutul verii. Acest tronson leagă A1 de A2.

Muncitorii mai lucrează acum la ultimii 18 kilometri, astfel că n-ar mai dura mult până întreaga rută de 51 de kilometri să fie dată în folosinţă.

Citiţi şi: Stresul lui Dorinel Umbrărescu, regele asfaltului din România. Lotul de autostradă aflat în grija constructorului care ar putea să nu fie utilizat

Au montat parapetul metalic și indicatoarele rutiere

În zona pasajului peste Autostrada A1 a fost montat parapetul metalic, la fel și indicatoarele rutiere, dar și marcaje cu limitare de viteză. Au fost fixați și stâlpi de iluminat și au mai rămas de pus la punct ultimele detalii în zona pasajelor, unde trebuie să fie mutat traficul local, susţine Pro TV.

Constructorul are în teren peste 300 de angajați și 100 de utilaje, iar la începutul săptămânii va da în circulație provizorie două pasaje care unesc localitățile Țegheș de Domnești și Ciorogârla de Dârvari.

"Cu siguranță în prima parte a sezonului estival se va circula, eu cred că la sfârșitul lunii mai. Este cel mai important lot de autostradă.

Toate mașinile, camioanele care tranzitează zona Bucureștiului pe actuala centură se vor muta pe acest inel sudic și va elibera zona de la intrarea în Capitală de conflictul de trafic dintre traficul de tranzit și cel local", a declarat Irinel Scrioșteanu, secretar de stat Ministerul Transporturilor, conform sursei amintite.

Autostrada A8, progrese importante

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, are veşti bune şi în privinţa Autostrăzii A8, care va străbate Carpații Orientali de la Târgu Mureș la Iași. Drumul de mare viteză prinde contur.

"Suntem la al cincilea contract de pe A8. Un A8 care încet, încet prinde contur. Cei aproximativ 300 de kilometri cât are A8, astăzi, mai mult de o treime, spre 40% sunt acoperiţi de contracte.

Săptămâna trecută, s-au lansat în licitaţie şi cele trei loturi de la Ungheni la Iaşi, cele trei loturi care fac legătura cu Republica Moldova. Ele sunt gestionate de către CNIR (Compania Naţională de Investiţii Rutiere)", a spus ministrul de resort.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri