Incertitudinea E.ON continuă pentru clienții din România. Plecarea de pe piața autohtonă a companiei germane este încă sub semnul întrebării

Autor: Luciana Polite

Publicat: 10-11-2024 08:59

Article thumbnail

Sursă foto: E.ON

O mulțime de români au contracte cu E.ON și stau, de luni bune, cu sufletul la gură, neînțelegând ce are de gând compania să facă. Distribuitorul de energie are nu mai puțin de 3,4 milioane de clienți în țara noastră, dar ia în calcul vânzarea segmentelor de energie electrică și gaze naturale, de mai bine de un an. Apăruseră zvonuri că germanii au găsit deja un cumpărător pentru afacere. De curând, a vorbit și un purtător de cuvânt, lămurind, măcar parțial, situația.

Conform datelor transmise de reprezentant, nu a fost făcută nicio vânzare momentan. Situația încă este în analiză, iar compania se ferește să dea un răspuns. Pe de altă parte, a transmis că va informa clienții atunci când va ajunge la o concluzie.

„În conformitate cu strategia sa, E.ON își revizuiește continuu portofoliul pentru a-și avansa agenda strategică de sustenabilitate, digitalizare și creștere. În acest context, E.ON efectuează o revizuire strategică a activității sale de retail din România, așa cum a fost comunicat la începutul acestui an. Această revizuire strategică nu a fost încă încheiată și nu a fost încheiat niciun acord de vânzare. Nu vom comenta mai departe până când revizuirea strategică nu va fi încheiată”, a răspuns un purtător de cuvânt al E.ON, conform Gândul.

burdujaaa

La începutul lunii octombrie, Sebastian Burduja transmitea că firma nu a luat o decizie finală. Puncta că o decizie favorabilă pentru vânzare afacerii ar putea crea un dezechilibru pe piață. Va fi nevoie de o analiză clară în prealabil și de acorduri de la stat.

CITEȘTE ȘI: Averea lui Ilie Bolojan, politicianul pe care 3 candidați la prezidențiale se luptă să-l pună premier. Președintele CJ Bihor câștigă peste 30.000 de euro pe an

E.ON anunța, de acum 6 luni, că ia în calcul renunțarea la cele două mari divizii din România

Directorul executiv al E.ON, Leonhard Birnbaum, transmitea, în luna mai a anului 2024, că se gândește la vânzarea operațiunilor din România. Vestea a venit la un eveniment care a avut loc la Atena, conform Profit.ro

Conducerea își justifica alegerea invocând noile modificări apărute în legislație, respectiv schema de plafonare a prețurilor, dar și alte schimbări transmise „peste noapte” de stat.

Rămâne de văzut ce decizie va lua, într-un final, E.ON. Cert este că unii clienți, sătui de incertitudine, au decis să opteze deja pentru alți operatori de pe piață.

CITEȘTE ȘI: „Țeapa” care a lăsat sute de români fără măcar un leu în conturi! Poliția nu mai face față numărului alarmant de reclamații

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri