Ioana Lee și-a asumat public greselile emoționale, prin romanele sale, mai exact cele două căsnicii sortite eșecului, prima cu un prinț japonz, iar a doua cu un tânăr funcționar american.
Scriitoarea Ioana Lee a manifestat din copilărie o atracție pentru Japonia, fiind mare admiratoare a filmelor japoneze cu luptători dar și a desenelor animate.
”Mi-a fost usor sa intru la facultate, la sectia de japoneza – mama e specialista in latina si poliglota, asa ca inclinatia spre limbi straine de la ea o mostenesc. Eram in anul al doilea de studiu cand am inceput sa fiu invitata la evenimente gazduite de ambasada Japoniei”, povesteste Ioana Lee, care in cadrul unui astfel de eveniment l-a intalnit pe Ken, un tanar nipon chipes care a invitat-o sa ia masa impreuna.
Vezi și Cioloș și Voiculescu demască programul de guvernare al PSD! „Cine umblă cu traista de minciuni n-o duce mult”
''Am discutat cate in luna si-n stele si asa am ajuns sa-i vorbesc despre admiratia mea pentru cultura japoneza si mai ales pentru filozoful japonez Inazō Nitobe, celebrul autor al Codului Samurailor – Bushido. Ken a zambit si mi-a spus, cu un calm incredibil, ca nu este nimeni altul decat strabunicul sau. Insa eu pur si simplu am crezut ca rade de mine si am pus, brusc, capat intalnirii. Surpriza! A doua zi am primit un telefon de la un oficial al ambasadei Japoniei: mi s-a spus ca printul a fost insultat de plecarea mea inopinata. In ce poveste aterizasem? Si ce fel de final urma sa aiba? Acesta era purul adevar ‒ Ken nu mintise niciodata cu privire la radacinile sale nobile. Se tragea dintr-o veche familie de aristocrati niponi care isi avea inceputurile intr-un shogunat al secolului al XII-lea.
Vezi și Dezvăluire explozivă! Cine este, de fapt, omul care a stat în spatele lui Sorin Grindeanu, în tentativa de a rămâne premier
Pana la urma ne-am apropiat din nou si nu a trecut mult timp pana sa ne dam seama ca aveam sentimente puternice unul pentru celalalt, care treceau dincolo de pragul prieteniei. Ken era un amestec irezistibil de inteligenta si frumusete. Era muzicolog si, la momentul acela, singurul japonez din lume care-si luase doctoratul in opera lui George Enescu. Insa aborda cu entuziasm si pictura, biologia, arhitectura, asa ca discutiile noastre erau dintre cele mai erudite si pline de miez”, a dezvăluit Ioana.
Vezi continuarea aici!
Vezi și Revenire spectaculoasă! Ce emisiune CELEBRĂ la sfârșitul anilor ’90 se ÎNTOARCE
Probleme mari pentru Mircea Badea! Antena 3 ar putea avea de suferit
Lovitură pentru Dragnea! Premierii pe care Iohannis NU îi va accepta


















