Nimeni nu s-ar fi așteptat la asta! Se pare că ieri, Luiza a fost văzută activă pe Whatsapp de către o prietenă. Aceasta a anunța imediat familia fetei
Un specialist IT susține că acțiunea a avut loc chiar de pe telefonul Luizei. Conform lui Mădălin Dumitru, în cazul în care cartela Luizei ar fi fost introdusă în alt terminal, pe grupul colegilor săi ar fi apărut o notificare în care se mentiona acest lucru. Mai mult, anchetatorii au maximum 48 de ore la dispoziţie din momentul accesării telefonului să ceară operatorului de tlefonie mobilă raza unde a fost identificat aparatul.
„În momentul în care vedem ca cineva a parasit grupul exista posibilitatea sa fi folosit telefonul care sa fi avut internet de pe cartela sau wifi. Când cineva introduce in lista de contacte o persoana si pune aceasta denumire Luiza wapp mie imi arata faptul ca era un nr pe care il folosea pentru aceasta aplicatie. Nu as baga in agenda mea pe cineva cu wapp”, spune specialistul IT.
„Daca scoteai cartela gsm din telefon si o introduceti in alt telefon, toti ceilalti ar fi vazut ca, codul a fost modificat. Daca nu au astfel de notificare ca le-a fost schimbat telefonul. În grup s-ar fi vazut o notificare ca acel cod a fost modificat. Asta inseamna ca s-ar fi bagat in alt telefon”, spune Mădălin Dumitru pentru România TV.
Citește și
Vești importante pentru români! Se dau bani începând de luni
Vești importante! Ce se întâmplă cu voucherele după ce expiră
S-a aflat! În ce condiții puteți crește punctajul la pensie
Incredibil! Luiza a fost online pe Whatsapp
Trending

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

18:04Actual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

17:38Actual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

20:24Social
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă
Articole Similare

18:04Actual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

17:38Actual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății

16:06Actual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual



