Influencerul Vlad Mercori, chemat la DNA. Motivul prezenței este legat de dezvăluirile făcute pe rețelele sociale

Autor: Ioana Vladucu

Publicat: 30-12-2025 06:03

Article thumbnail

Sursă foto: captură video YouTube

Vlad Mercori, unul dintre cei mai cunoscuți influenceri din România, s-a ales cu un drum la DNA, după ce a realizat două clipuri despre procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Marius Voineag. Celebrul om din mediul online a expus totul pe Facebook, oferind detalii despre cele petrecute în acest context.

Mercori a adunat patru milioane de vizualizări datorită celor două clipuri. „Cam cât fac într-o lună niște publicații din România care își umflă numărul vizitatorilor ca să-i prostească pe sponsori”, a apreciat influencerul.

Vlad Mercori, în vizorul DNA: „Cele patru milioane de vizualizări nu au rămas fără ecou”

Vlad Mercori a continuat: „Domnul Voineag a întreprins două acțiuni. Prima a fost să sesizeze Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea mea. A doua acțiune a fost să mă invite la o cafea (n.r. ironic) pentru clarificări”.

În data de 17 iunie 2025, la o lună distanță de momentul apariției clipurilor, a venit Hotărârea 466, „ca urmare a cererii de apărare a reputației profesionale de către domnul Voineag Marius Ionuț”, a devoalat Mercori.

Iată ce se arăta în document: „Se menționează două clipuri din datele de 19 și 20.05.2025 pe rețelele de socializare Tiktok, Instagram, YouTube și Facebook de către domnul Vlad Mercori.

(...) În cuprinsul cererii, domnul procuror a arătat că aspectele prezentate în cadrul celor două videoclipuri sunt defăimătoare la adresa sa, fiind făcute afirmații nereale și tendențioase cu privire la modul de exercitare a prerogativelor funcției cu care a fost învestit prin crearea unor situații favorabile persoanelor vizate de anchetele efectuate de Direcția Națională Anticorupție, încercându-se, astfel, știrbirea reputației profesionale”.

Voineag nu a lăsat lucrurile așa

Practic, Vlad Mercori l-a acuzat pe Marius Voineag că a favorizat anumite persoane cu dosare. El nu s-a ferit de cuvinte: „Marius Voineag, cel care a îngropat lupta anticorupție la șapte metri sub pământ”.

Ideea principală a documentului? „În urma analizării materialelor care fac obiectul sesizării, inspectorul judiciar a constatat că, afirmațiile prezentate în cadrul celor două videoclipuri și difuzate de rețelele de socializare Tiktok, Instagram, YouTube și Facebook de domnul Vlad Marconi (n.r. i-au greșit numele), cu referire la persoana și activitatea profesională ale domnului Voineag Marius, procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție, au fost de natură să afecteze grav reputația sa profesională”, a comunicat influencerul.

Membrii CSM au votat dacă Mercori i-a afectat reputația lui Voineag. Patru dintre ei au spus „DA”, în timp ce doi au ales varianta „NU”.

„Când am aflat că domnul Voineag a cerut CSM-ului să-i fie apărată reputația în fața unor clipuri apărute pe social media, am fost destul de uimit. Nu m-am gândit vreodată că eu aș putea deranja în asemenea hal, încât să fie convocat Consiliul Superior al Magistraturii. M-ați întrebat de multe ori dacă există o urmare a clipurilor pe care le fac sau vorbim noi între noi, pentru că nimeni nu ne bagă în seamă. Da, sunteți destul de mulți, cei care mă urmăriți, încât să deranjăm, să mișcăm, totuși, ceva. Dacă vă face asta să zâmbiți, vom continua să o facem”, a promis Mercori

Vizita la DNA

La ceva timp după, printr-un prieten comun, al cărui nume nu a fost menționat, Voineag i-a transmis lui Mercori că și-ar dori să se întâlnească, „pentru a lămuri locurile” în care influencerul „a greșit”.

„M-am îmbrăcat cât de frumos pot eu și m-am prezentat. Ce am discutat aproape două ore cu domnul Voineag? Trei aspecte importante. Primul: pentru unul dintre apartamentele pe care eu le-am menționat că le-ar fi luat la un preț ciudat de mic, domnul procuror mi-a dat o copie după un antecontract, antecontract cu data de 27.12.2022. Numirea sa ca șef al DNA a fost trei luni mai târziu.

Al doilea aspect: am primit traseul celor doi procurori despre care spusesem că au fost mutați de la DNA Timișoara, unde era dosarul, pentru a-l favoriza pe baronul PSD-ist Ioan Mocioalcă. Pentru a se trage de timp. Ce se scrie în hotărârea CSM dar și ce am discutat cu Voineag e că el, din poziția de procuror-șef, nu putea influența numirea Laviniei Rus în cadrul altor structuri, concursul fiind organizat la nivel național de Ministerul Justiției, iar procurorii admiși fiind promovați de CSM, nu de el.

Al treilea aspect: Voineag mi-a spus că nu a existat vreo intervenție în dosarul civil. Am avut o discuție amicală, dar nu vă ascund faptul că mi-am păstrat afirmația că lupta anticorupție din România nu a înregistrat succese majore în ultimii ani.

(...) Am apreciat transparența lui, recunosc. Oamenii din vârful sistemului de justiție din România sunt cu lumini și umbre. (...) Cred cu tărie că cei care conduc instituții precum DNA trebuie să comunice mult mai bine în anul 2025”, a conchis Mercori

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri