Legenda “Îngerilor Negri” reprezintă una dintre cele mai puternice povești urbane din Baia Mare. Ea își are rădăcinile în anii comunismului târziu și a generat teamă și imaginație printre copii și adulți deopotrivă.
Povestea circulă azi ca un mit, fără nicio confirmare oficială, dar continuă să surprindă prin impactul său emoțional.
Origini în anii ’80–’90 și premisele legendelor urbane
Legenda a apărut într-o perioadă marcată de incertitudine socială și câteva crime neelucidate. Mai multe cazuri de dispariții sau de răpiri au reapărut în memoria colectivă sub forma unei organizații secrete („Îngerii Negri”), despre care se spunea că ar răpi copii pentru a-i racola.
Povestea circula începând cu anul 1988 și până în 1992. Se spunea că membrii acestei grupări se ascundeau în zone precum podurile sau canalizările din Baia Mare, iar noaptea plecau după copii. În unele versiuni, se antrenau pe acoperișul Spitalului Județean de Urgență. („Legenda spune că era, de fapt, o brigadă a morții… se ascundeau pe sub poduri sau în canalizările din oraș… se antrenau seara pe acoperișul spitalului…”)
Din imaginar la realitate: experiențe împărtășite
Mulți băimăreni peste 30 de ani își amintesc cum legenda le modela frica. Unii copii au fost avertizați de părinți cu: “Te poartă rău și vin Îngerii Negri să te ia.”
Tania Purcaru, de 35 de ani, își amintește cum tremura seara dacă auzea de povestea aceasta. Cristi, alt băimărean, povestește cum zgomote neidentificabile îl făceau să creadă că Îngerii Negri vin să îl ia, notează Newsweek.
Un documentar amator care captează frica colectivă
În 2007, regizorul amator Sebastian Big a lansat un documentar despre legendă. În film, semnat de el, legenda capătă contur: “o gaşcă de ninjalai, experţi în arte marţiale, îmbrăcaţi în negru, care trăiau în canale și răpeau copii… Îingerii Negri.” Documentarul reunește mărturii ale unor foști copii care jurau că au văzut umbre îmbrăcate în negru.
Big recunoaște că povestea s-a amplificat în timp. Legendele se nasc din fragmente de realitate – o dispariție neordonată, un graffitti pe un zid. Apoi crește în poveste și devine mit. “Cred că chiar a fost răpit ceva copil… Apoi treaba a dat-o în Lambada complet…”
Legende urbane și memoria colectivă
“Îngerii Negri” sunt un tip de legendă urbană – o poveste fictivă, spusă cu titlu de adevăr, transmisă din generație în generație. Muzeograful Cosmin Manolache explică că legendele au punct de pornire în realitate, dar sunt construite pentru a capta atenția și a lăsa loc de întrebări.
Acest tip de mitologie urbană funcționează ca un cod cultural. Se transmite oral, capătă spațiu, iar copiii sunt cei mai febili receptori. Își imaginează umbre, pericole invizibile, “ființe supranaturale” care dispar instantaneu după o colțare.
Mit sau avertisment? Legenda revine în realitate
În 2018, o crimă comisă asupra unei fetițe de 5 ani a readus legenda în actualitate. Mass-media a menționat imediat similarități cu “Îngerii Negri”. Baia Mare s-a cutremurat, scena a readus frica în rândul părinților și a evocat vechea legendă urbană.
“Îngerii Negri” nu au existat niciodată ca organizație. Legenda funcționează ca un spațiu de avertisment moral, ca o soluție imaginară la frica colectivă. Copiii au fost avertizați, amenințați cu entități fantastice. Întunericul devenea periculos, casa – refugiul inviolabil.
În epoca comunistă, când autoritățile îngrădeau spațiul individual, frica se mobiliza în povești. Imaginile se transmit: umbre negre, canalizări ca locuri de dispuțiune, elite antrenate să facă rău.
