Totuși, potrivit datelor Eurostat, în luna octombrie, cele mai mari contribuţii la creşterea preţurilor au venit din energie (+1,02 puncte procentuale, pp), servicii (+0,65 pp), alimente, alcool şi ţigări (+0,42 pp) şi mărfuri nealimentare (+0,11 pp).
Eurostat lovește în plin Guvernul României și plasează țara noastră pe locul 2 la nivelul inflației din Uniunea Europeană.
România a înregistrat în octombrie o o rată anuală a inflaţiei de 4,2%, a doua din Uniunea Europeană (UE), după Estonia (4,5%), în timp ce media UE a crescut la 2,2%, potrivit datelor publicate vineri de Eurostat.
În septembrie, România a avut o inflaţie de 4,7%, cea mai mare din UE, în timp ce media UE era de 2,1%, potrivit datelor Eurostat.
După Estonia şi România, cele mai mari rate ale inflaţiei le-au înregistrat Ungaria (3,9%), Bulgaria (3,6%), Letonia şi Belgia (câte 3,2%).
De cealaltă parte, cele mai mici rate ale inflaţiei le-au înregistrat Danemarca (0,7%), Portugalia (0,8%), Irlanda (1,1%), Polonia (1,5%), Croaţia, Italia şi Finlanda (câte 1,7%).
Citește și:
Cine a comandat arestarea Elenei Udrea – Momentul-cheie ales pentru reținerea fostului ministru al Turismului
Este oficial! S-a anunțat când se va face modificarea privind ajutoarele sociale
Exclusiv Sute de mii de clienți ai Băncii Transilvania sunt vizați! Se întâmplă din 3 ianuarie 2019













