Înșelătoria care produce panică printre băncile din România. Pagubă de sute de mii de dolari pentru trei unități bancare

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 28-11-2024 17:14

Actualizat: 28-11-2024 17:20

Article thumbnail

Sursă foto: Freepik

În dimineața zilei de joi, 28 noiembrie 2024, polițiștii au efectuat două percheziții în București și Giurgiu, într-un dosar care vizează comiterea unor infracțiuni de punere în circulaţie de valori falsificate şi fals privind identitatea. În centrul anchetei se află un grup de falsificatori de dolari americani. Trei bănci au fost păgubite cu nu mai puțin de 400.000 de dolari în urma acțiunilor intreprinse de infractori.

Procurori DIICOT şi poliţişti din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate - Oficiul Naţional Central pentru combaterea falsurilor de monedă au efectuat joi două percheziții domiciliare în Bucureşti şi Giurgiu. Acțiunile au beneficiat și de sprijinul jandarmilor din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei și fac parte dintr-un dosar în care două persoane sunt suspectate că au introdus în bancomate din țara noastră bani falși.

În urma perchezițiilor, două persoane au fost duse pentru audieri la sediul DIICOT - Structura Centrală. Suportul tehnico-criminalistic a fost asigurat de Institutul Naţional de Criminalistică.

(VEZI ȘI: Păcăleala fenomen din România, care te lasă fără bani de sărbători. Autoritățile trag un mare semnal de alarmă cu privire la aplicația periculoasă din telefoane)

Înșelătoria care prejudiciat cu sute de mii de dolari trei bănci din țara noastră

Mai exact, potrivit autorităților, trei bănci au fost prejudiciate cu nu mai puțin de 400.000, după ce, în perioada octombrie 2021 - februarie 2022, infractorii au încărcat în bancomate 4.000 de bancnote false de 100 de dolari. Ulterior, aceștia au convertit sumele în lei și au retras banii din aparatele băncilor.

Polițiștii susțin că bancnotele false ar fi fost foarte bine realizate, reușind chiar să treacă de sistemele de securitate ale bancomatelor. Au fost însă depistate ulterior în centrele de procesare a numerarului.

„În cauză s-a reţinut că, în perioada octombrie 2021 - februarie 2022, trei unităţi bancare ar fi fost prejudiciate cu aproximativ 400.000 de dolari, prin încărcarea de către persoanele în cauză, în bancomate, a aproximativ 4.000 de bancnote falsificate, cu valoarea individuală de 100 de dolari, urmată de conversia în lei şi retragerea în numerar a acestor sume. În cazul uneia dintre aceste bănci, persoanele cercetate ar fi folosit cărţi de identitate falsificate, pentru deschiderea unor conturi de client necesare operaţiunilor de conversie valutară la automatele bancare”, se arată în comunicatul Poliției Române.

Investigațiile vor continua pentru a fi identificați toți membrii grupului infracțional și pentru a se recupera prejudiciul cauzat băncilor. Totuși, acest caz demonstrează că sistemele bancare sunt extrem de vulnerabile în fața unor metode de fraudă tot mai sofisticate. Pentru a evita pe viitor astfel de incidente, băncile vor fi nevoite să-și îmbunătățească măsurile de securitate.

(NU RATA: O nouă înșelătorie face prăpăd în România. Zeci de șoferi au rămas fără bani după ce au căzut în capcana escrocilor)

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri