Țeapa cu creditul la bancă revine în forță. Este implicată o instituție financiară extrem de populară printre români

Autor: Andreea Vlad

Publicat: 24-04-2025 11:33

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Escrocii folosesc metode tot mai sofisticate pentru a obține date bancare confidențiale de la victime. Astfel, o escrocherie care făcea ravagii în urmă cu ceva vreme a revenit în forță. Românii sunt sunați și li se cere să confirme identitatea, pretinzând că cineva ar fi încercat să facă un credit în numele lor. Unii naivi cad în plasă și își oferă datele personale.

Escrocii au reînviat înșelătoria cu creditul în numele băncilor pentru a obține datele personale ale românilor. Un român a povestit că a fost sunat de o persoană care s-a recomandat ca fiind angajatul unei cunoscute bănci comerciale.

Înșelătorie în numele Băncii Transilvania

Escrocul a încercat să convingă potențiala victimă că cineva i-ar fi clonat buletinul. Convorbirea s-a întrerupt brusc după ce românul vizat a informat că nu este angajat. Acum, înșelăciunea a fost în numele unei bănci cunoscute din România.

„Am fost contactat astăzi de un așa zis angajat al băncii Transilvania, care s-a recomandat a fi din Iași (după accent, părea moldovean). Acesta mi-a spus că în martie mi-am deschis un cont la Banca Transilvania și că pe 17 aprilie am încercat să accesez un credit de 50.000 lei.

bt

Mi-au spus să confirm dacă este adevărat, și eu le-am zis că nu, și mi-au spus că cineva a încercat să îmi fure identitatea, și că cel mai probabil mi-au clonat buletinul (ceea ce era imposibil, pentru că Revolut este singurul loc unde am avut poză trimisă la buletin).

Au spus că o să fiu contactat de organele de anchetă pentru a le spune ce s-a întâmplat. M-au întrebat dacă lucrez undeva, le-am zis că nu, și după m-au întrebat dacă sunt student, și le-am zis că da, moment în care mi-au închis apelul.

Cel mai probabil, dacă le-aș fi spus că lucrez, ei m-ar fi redirecționat către un "ofițer al BNR", care m-ar fi rugat să fac un împrumut și să depun banii intr-un anume cont (cel al scammer-ului)”, a scris persoana vizată de esrocherie pe Reddit.

CITEȘTE ȘI: Noua înșelătorie care-i lasă pe români fără bani. Cum se folosesc hackerii de numele Poliției Române și al BNR pentru a-și păcăli victimele

Mii de apeluri la Banca Transilvania pentru a semnala tentativa de fraudă

Mai mult, escrocul a încercat să-i inducă o stare de panică victimei sale, avertizează aceasta.

„Am sunat după la Banca Transilvania (numărul lor real) și mi-au spus că este o tentativă de fraudă și că au primit mii de apeluri, mi-au cerut să ofer numărul scammer-ului și să blochez aceste numere pentru a nu mai putea fi contactat.

Este clar că scammerii aveau un anume patern pe care trebuia să îl urmeze, că le ziceam „de ce nu faceți voi aceste lucruri, că doar voi sunteți Banca" la care ei îmi ziceau „Domnule, vă dați seama cât de nasoală este situația, nu?".

Pe scurt, nu credeți astfel de persoane, și sunați la numărul oficial al băncii pentru orice nelămurire”, a mai scris persoana respectivă pe Reedit.

Imediat, utilizatorii rețelei și-au relatat propriile experiențe de acest gen.

„Pe mine m-a sunat o moldoveancă să îmi dea vestea că mi s-a aprobat creditul la Garanti Bank și dacă am întrebări. Am spus că nu am întrebări și a închis”, a comentat un alt utilizator.

Din păcate, astfel de escrocherii sunt tot mai dese. Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) trage un semnal de alarmă, avertizând că tentativele de fraudă comise în numele Poliției Române și al BNR sunt în creștere.

CITEȘTE ȘI: Frauda care face ravagii printre românii aflați în căutarea unui loc de muncă. Înșelătoria este atât de subtilă încât nu dă nimic de gândit

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri