Țeparii mințeau că fiica lor are probleme de sănătate și că nu își permit tratamentul ei. Colegii de la CFR, cu empatie, dar și naivitate, au dat banii fără să se gândească. Credeau că plătesc înseminarea artificială a tinerei, dar banii au fost strânși de familie. După ce au convins oamenii să se împrumute ca să-i ajute, au plecat în Anglia. Cei care au girat cu casele și mașinile, disperați că nu au cum să-și recupereze sumele, au mers la poliție.
Nu mai puțin de 15 colegi au picat în înșelătoria meschină. Ca să se asigure că nimeni nu va avea bănuieli, a rugat, pe fiecare în parte, să nu spună ce „probleme” are acasă, fiindu-i rușine de situație.
CITEȘTE ȘI: Prețul prohibitiv pentru cabana-simbol a munților Făgăraș. Ce preț de vânzare are stabilimentul din munți
Înșelătoria a fost pusă la punct în cele mai mici detalii
Vreme de zeci de ani, mulți craioveni vor avea de plată pentru că au „mușcat” înșelătoria. Una dintre persoanele păgubite a spus chiar că a plătit 75.000 de lei, iar o colegă, 45.000 de lei. Un altul a făcut 3 împrumuturi. Bonus: și colegii fiicei și ai soțului au aplicat aceeași „schemă”.
„Eu am plătit pentru ei 75 de mii de lei la CAR, la executor. O altă colegă a făcut împrumut pentru ei, 45 de mii de lei şi le-a virat în cont banii, adică fiicei acestora. Acum plăteşte datoriile. Avem un coleg care a făcut trei împrumuturi şi le-a dat banii. Am înţeles că mai este o asistentă, o profesoară, o angajată de la DGASP.
Ei se duceau şi făceau împrumut şi ea se ducea şi ridica banii. Se vede şi pe contract, unde este scrisul unei persoane, împrumutatul, iar pe chitanţa de ridicare a banilor este scrisul altei persoane, cea care a luat banii, cea care i-a înşelat. Nu ne-au dat nici un indiciu ce au făcut cu banii. Acum, la poliţie, soţul fiicei acestora spune că nu a făcut nici o inseminare. Au fugit din ţară, nu răspund la telefon, nu dăm de ei. Curg executările silite, popririle pe salarii”, a spus o persoană înşelată pentru Gazeta de Sud.
Într-un final, fiica a promis că le va da banii înapoi, dar șansele sunt infime. Familia ar fi cumpărat aur, din banii celor păgubiți, care și-au vândut casele și s-au mutat în chirii. Pierderile sunt de ordinul zecilor de milioane de lei. Nici măcar reprezentanții de la CAR nu pot să-și explice cum a funcționat înșelătoria atât de bine.
CITEȘTE ȘI: O nouă monedă apare în România. Când va fi lansată de BNR, are o semnificație specială














