Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a lansat un avertisment de ultimă oră referitor la o înșelătorie extrem de periculoasă, care face ravagii în shopping-ul online, preferat de foarte mulți români.
Instituția anunță că, în ultima perioadă, primește tot mai multe notificări, mesaje și emailuri de la firmele de curierat sau de la poștă. Acestea avertizează cu privire la folosirea numelor unor firme în diferite campanii de fraude, în contextul în care cumpărăturile online devin tot mai frecvente.
Escrocheria „coletul fictiv” face ravagii
Potrivit specialiștilor DNSC, atacatorii trimit mesaje text care par să fi fost trimise de o sursă de încredere, precum o companie de livrare. În realitate, mesajul conține un link înșelător. Odată accesat, victima este direcționată către un site web fals, unde escrocii pretind că livrarea unui colet fictiv nu a putut fi efectuată. Mai mult, infractorii spun că acesta trebuie livrat din nou.

Pentru această nouă livrare, victimei i se solicită plata unei presupuse taxe de livrare, prin intermediul Revolut. În realitate, plata va ajunge direct în conturile atacatorilor, scrie stiripesurse.ro.
Cum să eviți capcanele abile ale atacatorilor
DNSC oferă câteva sfaturi care să ajute la evitarea căderii în capcana atacatorilor:
Gândiți logic, citiți cu atenție când primiți un mesaj și nu acționați în grabă
Nu dați clic pe linkuri din mesaje text de la surse necunoscute
Nu apelați numere de telefon furnizate și nu răspundeți la astfel de mesaje suspecte
Nu furnizați niciodată informații sensibile prin SMS
Fiți atenți la mesajele text care vă solicită să acționați imediat sau să efectuați plăți în regim de urgență.
Victimelor atacurilor de tip smishing li se recomandă să contacteze imediat banca, dacă au furnizat date de card sau de autentificare la cont. În cazul efectuării unei plăți către atacatorii respectivi, victimele trebuie să notifice entitatea financiară a cărei identitate a fost folosită, urmând să se raporteze nefastul incident la DNSC și la poliție.















