Potrivit unui studiu despre evoluţia insolvenţelor în prima jumătate a acestui an, realizat de Coface, reiese că numărul companiilor mari cu cifra de afaceri peste un milion de euro care au intrat în insolvenţă în primul semestru al anului 2018 a crescut cu aproape 5%. Odată cu acestea, s-au majorat și pierderile cu 10%.
„Numărul companiilor mari cu cifra de afaceri peste un milion de euro care au intrat în insolvenţă în primul semestru al anului 2018 a crescut cu aproape 5%, ajungând la 189. Creşterea insolvenţelor în rândul firmelor mari reprezintă o problemă sistemică, deoarece acestea propagă un şoc financiar şi social mai mare în mediul de afaceri deja foarte polarizat. Deşi numărul insolvenţelor din prima jumătate a anului curent este la un minim al ultimilor zece ani, pierderile generate creditorilor sunt la un nivel foarte ridicat, aproape de pierderile maxime din ultimul deceniu”, se arată în studiul Coface, care a luat în considerare cazurile noi de la Buletinul Procedurilor de Insolvenţă (BPI) din primul semestru al anului curent.
Datele preliminare publicate de BPI arată că în primul semestru al acestui an s-au deschis 4.199 proceduri noi de insolvenţă, în scădere cu 5% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, când s-au deschis 4.442 de insolvenţe.
Comerțul cu amănuntul este în fruntea insolvențelor deschise anul acesta în număr de 674, urmat de construcții cu 663 și comerțul cu distribuție în numă de 624.
„Principalii factori care duc la deteriorarea comportamentului de plată al companiilor, pe de o parte, respectiv scăderea nivelului de încredere a antreprenorilor, pe de altă parte, sunt creşterea cheltuielilor, în special cele cu salariile, utilităţile şi combustibilul, creşterea cheltuielilor privind dobânzile şi rambursarea creditelor bancare, impredictibilitatea fiscală. La toate acestea se adaugă economia subterană din România, estimată de Comisia Europeană la aproape 28% din PIB, cel mai ridicat nivel din UE după Bulgaria, ceea ce permite concurenţa neloială şi dificultatea de a fi competitiv, dificultatea de a găsi forţă de muncă la un salariu care să reflecte productivitatea reală”, a precizat Iancu Guda, Services Director, Coface România.
Numărul de locuri de muncă din firmele aflate în insolvență este în creștere, ajungând la aproape 26.000 de salariați.
„Creşterea impactului companiilor insolvente asupra mediului de afaceri este înregistrată pe fondul deteriorării contextului fiscal şi antreprenorial din România, care alimentează o fluctuaţie majoră a ritmului creşterii economice şi a companiilor nou înregistrate în comparaţie cu cele care îşi întrerup activitatea. Perioada de expansiune este mult peste potenţial şi poate fi urmată de o recesiune mai dură”, susţin realizatorii studiului, potrivit Săptămâna Financiară.
Citește și:
EXCLUSIV! Pe cine vede Ecaterina Andronescu ca viitor premier și cine decide posibilul înlocuitor al lui Liviu Dragnea în fruntea PSD
De mâine se aplică această lege! Toți conducătorii auto din România vor avea acest drept
EXCLUSIV! Ecaterina Andronescu „atacă” subiectul momentului! Atuul pe care îl are în războiul cu Liviu Dragnea
Insolvențele se țin scai de companiile din România. Ce nu funcționează
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



