Întâlnire de gradul 0 între Mugur Isărescu și Ilie Bolojan pentru taxele românilor. Șeful BNR și premierul au dat verdictul pentru buzunarele cetățenilor

Autor: Ioana Vladucu

Publicat: 23-01-2026 20:30

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook/captură video

În această perioadă, Guvernul, prin intermediul Ministerului Finanțelor, are sarcina extrem de dificilă de a elabora bugetul pentru anul 2026. În acest context, Ilie Bolojan a început consultările cu primarii din întreaga țară, dar și cu BNR. Premierul a stat de vorbă cu guvernatorul Mugur Isărescu, în baza datelor oferite de Banca Națională.

Premierul a anunțat că a început deja alcătuirea unui buget optimist pentru anul 2026 cu o țintă de cel puțin 6% pentru deficit. Conform spuselor sale, inflația ar trebui să scadă cu 4% anul acesta. Ar urma să primim și peste 15 miliarde de euro de la UE, prin fonduri europene. Toți acești bani ar urma să ne ajute să ne redresăm, în așa fel încât anul acesta să fie ultimul de austeritate.

Ilie Bolojan

„Lucrăm la construcţia bugetului pentru 2026 pe baze realiste. Ţinta de deficit este de puţin peste 6% şi va fi definitivată în perioada următoare. Inflaţia va scădea spre 4%. Obiectivul nostru este un buget al relansării şi al investiţiilor. Peste 15 miliarde de euro vor proveni din fonduri europene, prin PNRR şi politica de coeziune. Aceşti bani se vor regăsi în infrastructură, economie şi servicii publice mai bune”, a declarat șeful Guvernului

CITEȘTE ȘI: Sperietoarea lui Ilie Bolojan, noua schemă prin care vrea să strângă rapid bani la buget. Cum ar urma să fie sancționați edilii care nu respectă aceste două doleanțe

Ilie Bolojan, după discuția cu Mugur Isărescu: nu cresc taxele

În urma discuției avute de premier cu guvernatorul BNR, Ilie Bolojan a transmis că nu vom avea parte de creșterea taxelor în anul 2026. Vestea vine după ce în 2025, Ministerul Finanțelor a venit cu o serie de taxări care au afectat inclusiv mamele, bolnavii și alte categorii vulnerabile.

mugur isarescu guvernator bnr

Actualul ministru al Educației a anunțat că la începutul lunii februarie, Guvernul își va asuma răspunderea pe legislaţia care va restrânge cheltuielile statului în administraţie şi va susţine relansarea economică. Ulterior va fi aprobat bugetul pentru acest an.

„Ştiu că, deocamdată, în viaţa de zi cu zi se resimt efectele negative ale reducerii deficitului. Din lunile următoare, în urma măsurilor de însănătoşire adoptate şi pe o bază economică mai sănătoasă, economia României va intra pe un traseu de relansare.

Economiile realizate în a doua jumătate a anului trecut ne-au permis să reducem deficitul bugetar cu peste 1% din PIB, sub ţinta de 8,4% asumată. Ne-am respectat angajamentele şi am recâştigat credibilitatea în faţa investitorilor şi a pieţelor financiare. În 2025 am redus deficitul fără a diminua investiţiile. Acestea au totalizat 137,5 miliarde de lei, reprezentând peste 7% din PIB. Fondurile europene, inclusiv cele din PNRR, au înregistrat un nivel ridicat de supracontractare, iar proiectele au fost prioritizate. Am menţinut disciplina financiară şi am parcurs o primă etapă de reducere a cheltuielilor statului. Am crescut veniturile bugetare, inclusiv prin majorarea unor taxe. Aceste ajustări au generat o contracţie economică şi au însemnat dificultăţi suplimentare pentru mulţi români”, a spus Ilie Bolojan, pe Facebook.

În concluzie, nu sunt anunțate creșteri de taxe pentru anul acesta. Datele BNR l-au determinat pe premier să nu ia în calcul majorări. Vor fi găsite alte variante, mai eficiente, care să nu afecteze buzunarele românilor.

CITEȘTE ȘI: Schimbare majoră pentru toți elevii din România! Când ar urma să înceapă anul școlar 2025-2026, discuții la Ministerul Educației

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri