Mirela Călugăreanu şi Ionuţ Mişa, minstrul Finanţelor, au fost chemaţi în faţa Comisiei Economice a Senatului pentru a da explicaţii în legătură cu controversatul Formular 600.
Formularul cu pricina urmează să fie depus la Agenția Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) de aproximativ 210.000 de români. Aceștia trebuie să-și declare veniturile din 2017 și pe cele pe care le vor obţine anul acesta pe lângă salarii, astfel încât Fiscul să le calculeze ce contribuţii sociale au de plătit.
Astfel, fiecare persoană care a obţinut în 2017 sau care crede că va obţine venituri extrasalariale de peste 22.800 de lei în 2018 trebuie să plătească 35% din această sumă drept contribuţii la pensie (CAS -25%) şi la sănătate (CASS -10%), adică aproximativ 8.000 de lei.
Cine se află în spatele acestui formular?
Mintea din spatele acestui formular este cea a șefei ANAF, Mirela Călugăreanu. Potrivit zf.ro, aceasta se află la conducerea instituției de pe 22 iulie 2017 și este prima femeie care ocupă această funcție.
Mirela Călugăreanu a mai lucrat în trecut la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti (DGRFP – Bucureşti), unde a fost director executiv. Aici, aceasta era plătită cu un salariu de 105.000 de lei, potrivit declaraţiei de avere.
Potrivit declarație sale de avere, președinta ANAF deține un apartament şi o casă în Bucureşti, împreună cu soţul ei. Soțul acesteia este nimeni altul decât Paul Călugăreanu, şef serviciu în cadrul Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale a Sectorului 4.
De asemenea, aceasta are și un cont deschis în 2008 la BancPost, în care a depus suma de 60.000 de euro, iar declaraţia de avere contabilizează încă o sumă de 18.000 de euro drept bani „ridicaţi şi nedepuşi”.
Împreună cu soțul să, Mirela mai deține două terenuri intravilane în Bucureşti, unul în Giurgiu dar şi o cotă parte dintr-un teren agricol de 40.400 mp în judeţul Giurgiu.
În materie de mașini, șefa ANAF are un autoturism Land Rover Free Lander, fabricat în 2010.
Pe partea cademică, nimic de reproșat. Aceasta este doctorand al Universităţii Lucian Blaga din Sibiu și a luat cu 95 de puncte din 100 posibile examenul pentru intrarea în breaslă consultanţilor fiscal.
Vezi și Pot răsufla UȘURAȚI! De ce vor fi SCUTIȚI samsarii imobiliari
Foarte interesant! Cine este omul din spatele FORMULARULUI 600 și ce avere are
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



