sursa foto:  http://mariusmioc.wordpress.com/2008/12/08/tvr-22-decembrie-1989-petre-mihai-bacanu/

INTERVIU (II) Petre Mihai Băcanu, despre Revoluție: ‘A fost o revoluție autentică, iar tinerii care au făcut-o n-au știut ce să facă cu puterea și atunci au apărut niște profesioniști ai puterii’

Luni, 11 decembrie 2023, în ziua în care Petre Mihai Băcanu a împlinit vârsta de 79 de ani, reporterul Bugetul.ro a realizat un interviu cu celebrul jurnalist care s-a opus regimului dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu.

Astăzi vă prezentăm partea a doua a interviului realizat cu Petre Mihai Băcanu. Citește și INTERVIU Petre Mihai Băcanu, ziaristul bătut cu bestialitate de Securitatea lui Ceaușescu: ‘Era o fiară! Judecătorii din cazul Ursu ar trebui să meargă într-o reciclare la CNSAS’

Eugen Dinu.: Chiar voiam să vă întreb, ce ați simțit atunci când ați văzut decizia Înaltei Curți, referitoare la cazul Ursu? Știu că v-ați ocupat personal, imediat după Revoluție, și de cazul uciderii inginerului Ursu.

Petre Mihai Băcanu: Cred că am fost chiar primii care am scris despre cazul Ursu. Meritul în acest caz este al lui Dan Voinea și al unei doctorițe de la Spitalul Penitenciar Jilava, care au avut curajul atunci, imediat, să scoată fișa postoperatorie a lui Ursu, în care se scria clar de ce a murit Ursu, și nu de infarct, așa cum apărea mai în toate actele de deces ale deținuților politici. Și așa am început să dezgropăm cazul Ursu.

„Concluzia legiștilor a fost că Ursu a fost lovit cu un corp ascuțit, cel mai posibil șpițul unui pantof. Securiștii purtau pantofi cu șpiț”

Cea mai tare chestiune a fost când m-am trezit la redacție cu un tip despre care habar n-aveam de existența lui, un tip primitiv, care a început să-mi povestească că vrea să facă declarații cum l-a omorât el pe Ursu. Și că a mai fost și la GDS, și că se mai duce și la alte redacții. Între timp, au mai scris și alte ziare și reviste despre cazul Ursu. GDS-ul se ocupa și el de cazul Ursu. Și am aflat că acest Clită primise o învoire. Deci, un criminal care era acuzat pentru crimă, l-au scos din închisoare, i-au dat drumul să vină să povestească pe la ziarele care scriau despre cazul Ursu, cum l-a omorât el, cum și-a dresat el degetul mare de la picior să funcționeze ca o săgeată, așa, și l-a lovit pe Ursu în abdomen și i-a spart intestinul subțire și a făcut septicemie.

Când și-a dat seama acest Clită că fusese tras pe sfoară, a început să povestească că a fost pus să spună chestiunea asta, dar nu el l-a omorât. Și era evident că nu Clită l-a omorât. Concluzia legiștilor a fost că Ursu a fost lovit cu un corp ascuțit, cel mai posibil șpițul unui pantof. Securiștii purtau pantofi cu șpiț și l-au lovit așa de tare, că i-au spart intestinul subțire. Și bineînțeles că nimeni nu i-a cercetat p-aștia. Cum de l-au scos pe Clită din închisoare, când el era condamnat pentru crimă? Dovadă că s-a dus în Suedia, cum o fi ajuns și în Suedia și a omorât și acolo o stewardesă.

Doar n-a înnebunit o lume întreagă!”

E.D.: Practic, Înalta Curte a validat crimele lui Ceușeascu și ale Securității, prin decizia din cazul Ursu.

Petre Mihai Băcanu: E clar asta! E clar asta! Să dea Domnul să se reia procesul! Eu mă îndoiesc. Dar asta i-aș pune eu pe judecători să facă, să se ducă să stea la CNSAS, la sala de lectură și să ia dosarele astea să le citească. Doar n-a înnebunit o lume întreagă! Mai ales că sunt dovezile lăsate de Securitate, nu declarațiile oamenilor. Puteai să zici „Domne, s-a trezit unul de la Pitești să declare că a fost maltratat”, dar sunt dovezi clare în dosarele Securității. Știți de ce? Pentru că ei n-au crezut o clipă că noi ne vom uita vreodată în aceste dosare.

Și am să vă dau un exemplu. Securitatea făcea două tipuri de dosare: unul pentru tribunal, dacă se hotărau să te trimită pentru propagandă împotriva orânduirii socialiste, în care erau foarte atenți, te puneau să schimbi și 10 pagini de declarații, în care n-aveai voie să pomenești numele lui Ceaușescu, trebuia să spui am făcut asta împotriva conducerii superioare de partid și de stat. Erau periate. Mai făceau un dosar pentru ei, intern, unde băgau declarații pe care ori le-ai scris tu, nu după dictare. Deci, era un dosar intern. Eu am găsit într-un astfel de dosar, că și ei m-au întrebat de unde mi-a venit ideea. Am scris la un moment dat că Blandiana a avut curaj să se lupte cu un monstru. Vă dați seama ce am pățit pentru asta! Dar a rămas în declarație acolo.

E.D.: Practic, acest lucru se regăsește în dosarul dumneavoastră de la CNSAS. Este un dosar de urmărire informativă?

„Dacă tribunalul care anchetează crima lui Ursu ar lua și ar citi toate planurile de măsuri, și-ar da seama că până în 22 decembrie Securitatea a slujit un regim criminal”

Petre Mihai Băcanu: Da, cred că ăsta era, cel de urmărire informativă. Cel care rămânea la ei. De exemplu, în dosarul ăsta de urmărire erau trecute și planurile de măsuri. În planurile de măsuri, dacă cineva, dacă tribunalul care anchetează crima lui Ursu ar lua și ar citi toate planurile de măsuri, și-ar da seama că până în 22 decembrie Securitatea a slujit un regim criminal. Și a fost la fel de rea, poate mai rea decât aia din ’50. Pentru că în planurile de măsuri sunt trecute ce să facă, cum să disimuleze, ce să spună, ce să nu spună. Planurile de măsuri sunt o oglindă a activității criminale a Securității.

E.D.: Am citit, zilele trecute, că urmează să vă aduceți torționarul de la Securitate, pe colonelul Burloi de la Direcția a VI-a, în fața instanței?

Petre Mihai Băcanu: Am auzit și eu. Cam târziu. Burloi, nu știu dacă ați auzit de „Vulturul Brâncovenesc” al lui Radu Chesaru. Asta era o organizație, pe ei i-au prins în decembrie, au stat puțin. Dar Radu Chesaru a avut… La vreun de an de zile după Revoluție, Radu Chesaru s-a sinucis. Cred că era scârbit de tot ce se întâmpla și n-a mai rezistat. Radu Chesaru, după Revoluție, și-a găsit un serviciu la Prefectură, la noua Prefectură a Capitalei. Și, mergând pe holurile Prefecturii, dă nas în nas cu Burloi. A fost și anchetatorul lui Chesaru. Și după Revoluție, imediat, mi-a spus că am avut același anchetator.

Mi-a spus și el ce a pățit, cum îl chinuia Burloi. Și l-a luat de gât pe Burloi și l-a întrebat: Ce cauți tu aici, nenorocitule? Și Burloi i-a spus: Păi, sunt jurist la Prefectură. Cum, tu jurist aici?

Și a venit la redacție și l-am trimis pe Ghilezan și l-a găsit pe Burloi. A scris un articol. Și a fost dat afară de la Prefectură. Dar sunt convins că și-a găsit el loc pe undeva, că toți aveau Dreptul la bază.

„Eu am teroria mea, că nu toți securiștii au fost ticăloși, dar măcar ăștia care au schingiuit, care au chinuit, în special de la Direcția a VI-a, dar și de pe la securitățile județene, că și acolo au fost destui criminali, măcar ăștia să fie aduși în fața instanței”

E.D: Da, erau juriști.

Petre Mihai Băcanu: Da, era o secție specială numai pentru ei. Un singur profesor nu-i trecea: Tomulescu, la Drept Roman. Și sunt convins că Burloi și-a găsit un serviciu pe undeva, că nu putea să nu-și găsească, la cât erau ei de influenți.

E.D.: Dar este o acțiune a CNSAS, nu este a dumneavoastră? Nu dumneavostră v-ați adresat instanței, ci CNSAS?

Petre Mihai Băcanu: Nu, nu eu, nu. Am făcut imediat după Revoluție, chiar cu Radu Chesaru, un tabel să identificăm numele adevărate ale celor de la Direcția a VI-a. Eu am teroria mea, că nu toți securiștii au fost ticăloși, dar măcar ăștia care au schingiuit, care au chinuit, în special de la Direcția a VI-a, dar și de pe la securitățile județene, că și acolo au fost destui criminali, măcar ăștia să fie aduși în fața instanței. Dovadă că Hodiș a lucrat vreo 15 ani la SRI, dacă nu mai bine, până s-a pensionat. Și câți ca el n-au fost. Cine a avut curiozitatea să facă o anchetă și să vadă pe unde au lucrat ăștia după Revoluție? Noi, pe unde i-am mai găsit, am scris.

E.D.: Andrei Ursu mi-a declarat într-un interviu că torționarii tatălui său primesc pensie specială astăzi. Cum vedeți dumneavoastră acest aspect?

„Militarii care au luptat pe Frontul de Est, împotriva rușilor, n-au primit nici măcar pensie. Nu vorbesc de acum. Iar ăștia, care au chinuit oameni, au, într-adevăr, pensii speciale”

Petre Mihai Băcanu: Primesc, pentru că primesc pensie militară. Dar, ca să nu primească pensie, trebuia să fie anchetați, să fie judecați, să decadă din asemenea drepturi. Într-adevăr, e greu să-i bagi pe toți în oală, dar măcar pe ăia care au făcut ceva să-i scoți din sistemul ăsta.

L-au anchetat și pe nea Ionescu. Dacă țineți minte, la Revoluție, a fost un bătrân cu barbă care a băgat garoafe în țevile puștilor militarilor, la Piața Romană. Nea Ionescu a fost pilot de vânătoare pe Frontul de Est. Eu am scris de el într-o conjunctură despre cei care nu lucrau. El a pregătit niște copii, să lucreze cu o mână la strung. Eram legat de el. Venea pe la redacție tot timpul și mă înnebunea că să-l ajut să primească pensie, că militarii care au luptat pe Frontul de Est, împotriva rușilor, n-au primit nici măcar pensie. Și eu cu ei fac comparația, nu cu noi.

E.D.: Au indemnizație de veteran de război, dacă nu mă-nșel, dar e mică, e o sumă infimă.

Petre Mihai Băcanu: Eu nu vorbesc de acum. Au, într-adevăr. Cred că și nea Ionescu a mai apucat un an, doi indemnizația asta. Dacă vedeți imagini de arhivă, este bătrânul cu barbă albă, mare, cu o fată care avea un mănunchi mare de garoafe. El s-a dus spre tinerii care erau gata să tragă și a strigat la ei: „Copiii mei, sunt pilot de război, sunt erou de război, nu trageți!”. Și i-a anihilat, într-un fel. Pe urmă a urmat gestul cu garoafele. Ei, omul ăsta n-a beneficiat de pensie după ce a luptat în Al Doilea Război Mondial. Iar ăștia, care au chinuit oameni, au, într-adevăr, pensii speciale. Unii au și pensii de 100 de milioane (n.r. – 10.000 de lei).

E.D.: Ați fost eliberat la 22 decembrie 1989. Ce vă amintiți din ziua eliberării și cum ați ajuns la Televiziunea Română?

Petre Mihai Băcanu: Eu am stat în Calea Rahovei 37-39 până în luna iunie. Din luna iunie m-au mutat la Jilava. Nu mai spun la ce am fost supus acolo.

E.D.: După ce v-au condamnat?

Petre Mihai Băcanu: După ce m-au condamnat, da. M-au ținut izolat, undeva la o secție specială, la mulți metri sub pământ. Acolo am avut întâi unul și apoi a venit și al doilea (n.r. – coleg de celulă). Primul era cam redus așa. Și pe urmă au adus unul, un deținut mai isteț. Mi-am dat seama că erau puși să mă tragă de limbă, să mai zic câte ceva. Și ăștia mă tot împingeau să scriu ceva, că ei au relații la poartă, că vin la vorbitor, că pot să dea pe sub geam o scrisoare.

Până la urmă, atât au insistat, încât am scris, chipurile, o scrisoare către soția mea, cu generalități, că sunt bine. Și în final am scris în felul următor: „Și nu uita, te rog mult de tot, să-i transmiți salutări colonelului Burloi”.

E.D.: În scrisoare?

Petre Mihai Băcanu: În scrisoarea, chipurile, pe care o dădeam ăstora să o trimită afară, prin rudele lor, să ajungă la soția mea. Eu îmi dădeam seama că, fiind izolat, nu puteau ăștia să spargă zidul de la Jilava. Iar la începutul lui decembrie ’89 m-au mutat din nou în Calea Rahovei.

E.D.: Din nou la Securitate?

Petre Mihai Băcanu: Cred că scrisoarea a ajuns la ei și și-au dat seama că eu m-am prins că am pe lângă mine, în termeni de penitenciar, „sifoane”. Dar și eu m-am prins că ceva s-a întâmplat. Închisoarea din Calea Rahovei era arhiplină. Pentru că nu-și mai permitea să mă țină izolat, singur într-o celulă, acum eram patru.

Ceilalți cred că erau și ei îndoctrinați să nu spună nimic, pentru că eu n-am știut nimic-nimic din ceea ce s-a petrecut afară. Deci, nu știam de schimbările din Germania, din Ungaria, nu știam nimic.

Pentru că atunci când m-a scos Burloi – o dată m-a mai scos, atât a apucat -, evident că subiectul era scrisoarea aia care ajunsese chiar la Burloi. Și m-a întrebat dacă cei de jos, din celulă, mi-au spus ceea ce se întâmplă prin Europa și i-am spus că nu. „Ee, nu ți-au spus”, zice.  „Ți-au spus. Bă, dar să știi că la noi nu se poate așa ceva, la noi Tovarășu’ e iubit, nu se poate întâmpla așa ceva”.

Asta a fost prima dată când am aflat că ceva s-a întâmplat prin țările din jur. Cu câteva zile înainte de 22 decembrie, am auzit o mare vânzoleală de elicoptere și am discutat între noi, acolo. Unii ziceau ceva, eu știam că urmează să se dea în folosință Casa Poporului și bănuiam că fac ceva spectacol pe acolo, cu elicoptere. Un singur lucru mi-a atras atenția. Acolo, pe vremea aceea, clădirea era împărțită în două: jumătate era Direcția de Cercetări Penale a Miliției și jumate Direcția de Cercetări Penale a Securității. Acolo, noaptea, când era liniște, dacă anchetatorul îl bătea pe unul să spună unde ține aurul, știam că el e la Miliție. Dacă întreba cum a ajuns scrisoarea la Europa Liberă, știam că e la Securitate. Și atunci, în noaptea aia, am auzit țipând pe cineva: „Mor pentru popor!”.

„Domnule Băcanu, cred că de azi înainte o să puteți să scrieți ce vreți! Sunteți liber”

Ăsta a fost momentul în care am realizat că ceva-ceva se întâmplă. Cu vreo trei zile înainte, au dispărut gardienii. Acolo, orice gest îl interpretezi, îl rumegi, te uiți pe căruciorul cu mâncare, cât poți să vezi, și îți dai seama după porțiile de mămăligă câți mai sunt acolo, fel de fel de semne le iei în seamă în închisoare. Și am observat că erau aceeași gardieni, că, de obicei, la 8 ore se schimbau. În ziua de 22 decembrie s-au intensificat zgomotele acelea de elicopter. Ne-am dat noi cu părerea. În 22 decembrie a venit un subofițer la vizetă și mi-a zis: „Făceți-vă toate bagajele!”. Bagaje – o bocceluță cu câteva lucrușoare. 

Și unuia din cei din celulă, un inginer de la Turda, care făcuse niște fluturași și care, culmea, era anchetat tot de Burloi, a început să-i fie teamă că ăștia ne omoară. I-am liniștit spunând că nu mai eram chiar în anii ăia, când te puteau face nevăzut, deși mă înșelasem. I-am îmbărbătat așa. Pe mine m-au scos ultimul. Mai era un cizmar de la Iași, un maistru de la ITB care făcuse un partid și pe mine m-au lăsat ultimul. Când m-au scos, s-a prezentat șeful direcției, colonelul Morariu, care mi-a spus: „Domnule Băcanu – când mi-a zis domnule Băcanu mi-am dat seama că e ceva -, cred că de azi înainte o să puteți să scrieți ce vreți! Sunteți liber”.

Și i-am spus că nu plec. „Cum nu plecați?” Da, nu plec. Păi, plec așa fără să-mi dați ceva la mână? „Hai, domnule Băcanu, vă arde de glume?”.

INTERVIU Petre Mihai Băcanu, ziaristul bătut cu bestialitate de Securitatea lui Ceaușescu: ‘Era o fiară! Judecătorii din cazul Ursu ar trebui să meargă într-o reciclare la CNSAS’

Mi-am dat seama, în primul rând, că erau foarte obosiți. M-am uitat la gardieni, erau congestionați, erau cu cearcăne, erau terminați. Ca să aflăm după Revoluție, că toată direcția, în afară de cei de la Arest, care trebuiau să ne păzească pe noi, au fost la Timișoara. Deci, abia erau veniți de la Timișoara. I-a anchetat cineva. Am aflat pe urmă că s-au dat drept procurori, că au dictat declarații, au scris bilete de arestare, dar au fost la Timișoara. Deci, până în ultima clipă au slujit regimul criminal. Nu i-a anchetat nimeni pentru aspectul ăsta. 

Și m-au scos pur și simplu în stradă. În stradă, știți unde e locul, pe un  bloc de acolo scria „Jos Ceaușescu”. Ăla a fost momentul în care am realizat că s-a întâmplat ceva. Am ajuns în Piața Unirii, era o exuberanță generală, cu steaguri, cu mașini, cu urlete. Așa, și m-a recunoscut un tip. M-a luat cu mașina.

Nu puteam să mergem prin Centru, am luat-o pe Șoseaua Viilor, cu gândul să ajung în Pajura. Dar până la urmă am ajuns la Arcul de Triumf și acolo l-am rugat, am zis: Haideți, dacă tot am ajuns aici, lăsați-mă la Casa Scânteii! Și așa mi-am revăzut colegii. Au venit și ai mei de acasă. Și un coleg, Vișinescu, care era fotoreporter la Magazin, care era tot al României Libere, mi-a zis: „Domne, tocmai s-a anunțat la Televiziune că n-ai mai fi în viață. Hai cu noi, să te ducem să te arătăm!”. M-au luat pur și simplu pe sus. Și așa am ajuns.

„Brucan scrie în acel articol, care se intitula „Fără izme”, că din această clipă FSN-ul pășește în campania electorală, când ei promiseseră că ei numai vor organiza alegerile”

E.D.: Credeți că s-a încercat cumva legitimarea regimului ce se pregătea – Iliescu și compania -, prin prezența dumneavoastră la Televiziune?

Petre Mihai Băcanu: Nu, n-are nicio legătură. A fost o chestiune când, după demisia Doinei Cornea și a Anei Blandiana, și a încă câțiva, care și-au dat seama unde bate noul CPUN. Noi am intrat în Opoziție în 28 decembrie. Nu s-a văzut clar în ziar, așa pregnant, decât în ianuarie. Dar noi am intrat în Opoziție din 28 decembrie. Și atunci, Petre Roman s-a exprimat într-o ședință că: „Am făcut o greșeală, când nu i-am cooptat și pe cei din România Liberă”. Oricum, nu acceptam. S-au făcut alte încercări să ne coopteze, dar i-am refuzat toți din grup.

Eu am teoria mea, că asta voiam să vă spun. Eu am teoria mea în privința Revoluției. Deci, în 22 decembrie am fost eliberați. Exact după fuga lui Ceaușescu, că ăsta ar fi reperul. Deci, după ce a zburat Ceaușescu, am fost și noi eliberați. S-a întâmplat pe la ora 13:30-14:00, cred. Eu am ajuns acasă și m-am uitat la televizor. Evident că m-am uitat cu ochii unuia care nu mai văzuse televizorul de un an. Deci, mai atent.

Și m-a surprins că se trăgea dintr-o parte într-alta. S-a făcut apel să se oprească focul și s-a oprit focul. Și eu mi-am pus întrebarea dacă există două tabere care se urăsc de moarte, de au ajuns să se împuște și cineva strigă de la microfon să se oprească focul și se oprește focul, ceva nu e în regulă. Și le-am spus colegilor că trebuie să stăm cu ochii pe ei, iar în 27 decembrie mă sună Brucan și mă întreabă: „Domnule Băcanu, pot să scriu și eu un articol la ziarul dumitale?”. Zic: „Domnule, suntem un ziar independent, de ce nu?”.

Noi știam cine a fost Brucan, știam foarte bine ce a făcut el. Dar am zis domne, a făcut și un gest cu scrisoarea aia (n.r. – Scrisoarea celor șase). Zic: „Foarte bine”. Și zice: „Cum să fac să vă parvină articolul?”. „Îl trimiteți”. „Păi, n-am…”.

I-am trimis eu o mașină. A venit șoferul, mi-a adus articolul. Era scris de mână. Îmi pare rău că nu l-am păstrat. Și obiceiul era ca toate articolele în tipografie să fie dactilografiate. Și am trimis să-l dactilografieze. Și tot un obicei era ca cel care trimite manuscrisul la dactilografiat să-l și corecteze. Pentru că dactilografa mai scapă greșeli. Brucan știa să scrie, nu asta era problema, dar când am ajuns pe final mi-a căzut pixul din mână.

Brucan scrie în acel articol, care se intitula „Fără izme”, că din această clipă FSN-ul pășește în campania electorală, când ei promiseseră că ei numai vor organiza alegerile. Dar cum știam că Brucan este ideologul FSN-ului, am vrut să-l sun să-l întreb dacă nu cumva este o greșeală. Dar zic: Ia lasă-l, îi public articolul și să se descurce el. Brucan n-avea momente de regret pentru ceva. Eu știu din surse sigure că el a insistat pentru omorârea Ceaușeștilor.

„A fost o revoluție autentică, iar tinerii care au făcut-o n-au știut ce să facă cu puterea și atunci au apărut niște profesioniști ai puterii”

Și atunci am hotărât, le-am spus a doua zi colegilor: „Să știți că noi vom intra în Opoziție!”. Și așa am intrat în Opoziție din 28 decembrie. Iar părerea mea, pe care nu mi-o schimb nici măcar acum, și am spus-o tot timpul este că a fost o revoluție autentică, iar tinerii care au făcut-o n-au știut ce să facă cu puterea. Deci, au avut un colaps.

Ei nu știau ce să facă cu puterea și atunci au apărut, pe la ora 17:00, în 22, au apărut niște profesioniști ai puterii. Și așa s-a scris istoria.

E.D.: Deci, practic, Dumitru Mazilu a avut dreptate când a numit-o „Revoluție Furată”?

Petre Mihai Băcanu: Da, da! A fost o revoluție aproape spontană și ei n-au știut să se organizeze. Eu, după Revoluție, am intrat în posesia unor casete cu imagini de la CC și am făcut un serial care s-a numit „Noaptea Generalilor”. Și, la un moment dat, am început să mă încurc.

Îmi pare rău că s-au furat casetele alea. Le țineam la o așa-zisă garsonieră la TVR, că nu puteam să mă car cu ele tot timpul. Și pe urmă s-a spart într-o noapte garsoniera și au dispărut de acolo toate casetele. Și, luându-le pe urmă și structurându-le, și clasându-le, mi-am dat seama că s-a complotat. Nu știu dacă știți că s-au făcut mai multe guverne la CC.

Și, la un moment dat, pe mai multe casete l-am văzut pe Sergiu Nicolaescu, cum se ducea de la un birou la altul, trecea pe acolo, se uita, asculta. El era filmat pentru că era cunoscut și, dacă apărea el, ăștia care filmau trăgeau niște cadre și cu el. Dar Sergiu Nicolaescu adulmeca ce grup este mai tare, mai posibil de a se instaura. Așa s-a confiscat Revoluția.

E.D.: Era grupul lui Ilie Verdeț, cel al lui Iliescu.

Petre Mihai Băcanu: Da.

E.D.: Din cercetările dumneavostră, cine a tras în noi după 22? Este o întrebare care încă persistă.

Petre Mihai Băcanu: O armată neinstruită, ordinele date, harababura. Și România Liberă a picat în capcana cu teroriștii. Și noi am mai scris despre teroriști, până ne-am dat seama că e un bluff.

Deci, ordine date așa, Televiziunea, cu propaganda ei, a contribuit și ea și s-au împușcat între ei. Asta s-a putut dovedi în momentul când Parchetul a avut ideea să cerceteze deces cu deces. Numai atunci și-au dat seama de unde s-a tras, cu ce s-a tras, când s-a tras. Au făcut și studii balistice. Și așa îți dai seama că s-au împușcat din prostie.

Povestea cu spionii, cu agenții, e chiar o poveste, pentru că turiștii, dacă erau tăiați în genți, aveau Vegeta din Iugoslavia.

E.D.: Vă referiți la turiștii sovietici?

Petre Mihai Băcanu: Da, da. Nu s-a dovedit în nicio clipă. Eu nu spun că nu s-ar fi implicat și Moscova, poate aveau de gând, dar atunci nu s-a dovedit că au tras spionii sovietici.

E.D.: Dar mai este teoria aceea cu teroriștii-securiști, că Securitatea a tras după 22. Este o altă ipoteză.

Petre Mihai Băcanu: Câteva cazuri izolate s-ar putea să fi existat. Unii care au uitat să predea pistolul, dar ce se întâmplă? Securiștii știau primii că totul este pierdut. N-ar fi fost ei chiar atât de idioți, mai ales că nu erau idioți. Erau și idioți, dar majoritatea erau, dispăruseră cei din anii ’50, erau tipi care învățaseră ceva, care aveau ceva în cap. Deci, nu erau chiar atât de înapoiați să nu-și dea seama. Eram ultima țară în care nu se schimbase nimic.

Nu cred eu că făceau ei frondă, mai ales când au văzut mulțimea care a ieșit în stradă. Nu. Câteva cazuri izolate s-ar putea să fi existat, unii mai habotnici. Știu este și teoria lui Andrei Ursu.

E.D.: Da, da, care se bazează pe ceea ce a spus fostul procuror Ioan Dan (n.r. – generalul magistrat (r) Ioan Dan, fost șef al Procuraturii Militare), în mare parte. Că și Ioan Dan a prezentat în cărțile sale ceva legat de acest subiect.

Petre Mihai Băcanu: Dacă se poate dovedi asta, cu documente și cu mărturii, să-i găsească pe cei care au tras și să-i aducă în fața instanței. N-am nimic împotrivă!

E.D.: La final, v-aș ruga să le transmiteți un mesaj generațiilor viitoare.

Petre Mihai Băcanu: Să aibă curajul să ia ce a fost bun – și din perioada Revoluției, și de după Revoluție – și să aibă curajul să se împotrivească, dar mai ales să aibă îndoieli.

 

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare