Întorsătură la sistemul SGR din România. Apar noutăți la capitolul ambalaje care pot fi reciclate de către români în perioada imediat următoare

Autor: Marius Pitaru

Publicat: 17-06-2025 14:00

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Succesul Sistemului Garanție-Returnare (SGR) în România este evident, dar asta nu înseamnă că procedura de colectare nu poate fi oricând îmbunătăţită. Mai sunt multe lucruri de pus la punct, cum ar fi reciclarea şi a recipientelor de 5 Litri, dar şi perfecționarea trigger-elor de colectare.

Comercianții solicită includerea unor categorii de ambalaje care până acum au fost excluse, precum PET-urile de 5 litri și cele folosite pentru spirt sau apă distilată.

Citiţi şi: Prăpăd la sistemul RETURO. Unul dintre județele României este lider autoritar al clasamentului de reciclare și selectare întocmit pe date oficiale

Se testează un trigger automat

Un aspect important semnalat de vicepreședintele Asociației Naționale a Comercianților Mici și Mijlocii (ANCMM), Feliciu Paraschiv, se referă la frecvența colectării ambalajelor, o problemă ce ține de operatorul RetuRo.

"Încă mai trebuie umblat la triggerele de colectare. Se încearcă un trigger automat prin care colectorul să vină în mod automat la un supermarket, să ridice sacii cu ambalaje, dar nu reușește de fiecare dată să puncteze exact nevoile comerciantului”, a explicat vicepreședintele ANCMM.

Citiţi şi: Auchan „rupe“ piața deșeurilor SGR. Serviciul introdus în premieră de retailerul francez lasă concurența fără replică

Retailerii fac muncă benevolă

Oficialul a atras atenţia că retailerii care, în urmă cu un an și jumătate n-aveau nicio obligație, acum trebuie să facă toată treaba fără să fie plătiți.

"Și când spun fără să fie plătiți mă refer la faptul că handling-ul pe care îl știm toată lumea, e o taxă care trebuie să acopere doar costurile.

Adică noi trebuie să efectuăm o operațiune benevolă fără niciun fel de profit... Dacă RetuRo e mulțumit și cifrele sunt foarte bune, înseamnă că noi ne facem treaba foarte bine", a mai zis Feliciu Paraschiv.

România face pași importanți spre o economie verde, iar Sistemul Garanție – Returnare (SGR) confirmă succesul: în luna mai, românii au returnat aproximativ 498,3 milioane de ambalaje, adică aproape 17 milioane pe zi, conform ministrului Mediului, liberalul Mircea Fechet.

Potrivit acestuia, luna trecută au fost colectate 254,5 milioane PET-uri, 107,5 milioane sticle și 136,2 milioane doze de aluminiu. În total, 33.287 tone de ambalaje au fost returnate și procesate în fabrici de reciclare.

La un an și jumătate de la lansare, SGR dovedește că poate deveni un model european de eficiență și responsabilitate, fiind, conform ministrului Fechet, un proiect de succes pentru România.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri