Invazia coreenilor. Minireactoarele de la Doicești migrează de la gigantul american NuScale la compania asiatică ce injectează masiv capital

Autor: Andreea Vlad

Publicat: 30-07-2025 13:34

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

România continuă să pună accentul pe patrimoniul nuclear, ca parte a strategiei care vizează independența sa energetică. Un astfel de element valoros este proiectul minireactoarelor nucleare de la Doicești. Deși colosul american NuScale a preluat inițial proiectul, în prezent unul din acționarii minoritari ai americanilor, coreenii de la Fondul de investiții DSPE Beta Private Equity Fund, este mai interesat de o infuzie de capital la centrala nucleară de la Doicești.

Fondul de investiții DSPE Beta Private Equity Fund, controlat de DS Private Equit.Co. Ltd (DSPE) din Coreea de Sud are statut de acționar minoritar al NuScale.

Coreenii vor prelua 39,53% din capitalul RoPower Nuclear SA

Colosul din SUA este dezvoltatorul și proprietarul american al tehnologiei reactoarelor modulare mici (SMR). Cu ajutorul acesteia se dorește construirea unei centrale nucleare de 462 MW la Doicești. Fondul coreean va prelua o participație de 39,53% din capitalul RoPower Nuclear SA. Compania românească joint-venture a fost înființată cu obiectivul de a implementa proiectul centralei de la Doicești.

Nuclearelectrica-768x357

Actualmente, RoPower Nuclear SA este deținută, în proporții egale, cu câte 50% din acțiuni, de către compania de stat Nuclearelectrica (SNN) (foto) - în calitate de operator al centralei de la Cernavodă, respectiv de Nova Power&Gas (NPG) din grupul E-INFRA controlat de antreprenorii clujeni Teofil Mureșan, Simion Mureșan și Marian Pantazescu.

Acordul dintre cele DSPE, SNN și NPG prevede că, în urma unei majorări de capital, fondul sud-coreean va prelua o cotă de 39,53% din acțiunile RoPower Nuclear SA. Nuclearelectrica ar urma să devină acționar principal, cu 46,51% din capital, iar participația Nova Power&Gas va scădea la 13,95%, arată un document analizat de Profit.ro.

Coreenii intenționează o majorare de capital de 164 milioane de euro

Majorarea de capital țintită de coreeni va fi în valoare de 164 milioane euro, de la 8 milioane euro în prezent la 172 milioane euro. Mai precis, coreenii de la DSPE vor contribui cu numerar de 68 milioane euro.

La rândul său, Nucleaelectrica va acoperi suma de 76 milioane euro, având opțiunea de a contribui cu cash sau de a-și converti în acțiuni o parte din împrumuturile acordate joint-venture-ului de proiect. Contribuția grupului clujean NPG va fi de 20 milioane euro, fie sub formă de numerar, fie prin conversie de creanțe.

NuScale așteaptă decizia finală de investiție a statului

În luna mai, compania americană NuScale a primit aprobare de design de la instituția de reglementare a sectorului nuclear din SUA, Nuclear Regulatory Commission (NRC), privind modelul de mini-reactoare (SMR) pe care vrea să le vândă României. Dispozitivele vor contribui la construirea unei centrale nucleare la Doicești, cu o putere instalată de 77 MW pe modul.

NuScale așteaptă ca statul român să ia decizia finală de investiție în proiectul de la Doicești în ultima parte a anului 2026 sau în prima jumătate a anului viitor. Potrivit estimărilor de cost elaborate de Ministerul Energiei, investiția finală presupune un buget de 4,9 miliarde de euro.

CITEȘTE ȘI: Bruxelles-ul face cu ochiul energiei nucleare. România ar putea prinde o felie din „tortul” de 2 trilioane de euro aprobat de Comisia Europeană

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri