⁠Investiție surpriză în România! O mare companie germană deschide o fabrică de piese pentru avioane

Autor: Vlad Ionescu

Publicat: 09-04-2025 17:02

Actualizat: 10-04-2025 16:29

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Gigantul german Diehl Aviation a anunțat că va deschide o nouă fabrică în România. Noua unitate va deveni operațională până la sfârșitul anului 2025 și va produce componente destinate aeronavelor de pasageri.

Un jucător global în industria aeronautică, cu parteneri precum Airbus și Boeing

Decizia vine în contextul unei strategii de extindere în regiuni-cheie ale Uniunii Europene, iar România a fost aleasă pentru poziția sa geografică favorabilă, dar și pentru stabilitatea politică și economică oferită în prezent. Potrivit unui comunicat oficial al companiei, România asigură acces rapid la lanțuri de aprovizionare, dispune de forță de muncă bine calificată și facilitează conexiunile între Europa de Vest și Est.

Diehl Aviation este unul dintre principalii furnizori de echipamente și soluții pentru industria aeronautică, colaborând cu giganți precum Airbus, Boeing, Bombardier și Embraer. Compania face parte din grupul Diehl Stiftung & Co. KG și include Diehl Aerospace – un joint venture cu Thales. Pe lângă aviația civilă, compania livrează produse și către clienți din zona militară sau operatori de aeronave eVTOL.

Cu peste 5.200 de angajați și o cifră de afaceri de aproape 4 miliarde de euro în 2023, Diehl Aviation este o piesă importantă în ecosistemul global al industriei aeronautice. La nivel de grup, Diehl numără 17.000 de angajați la nivel mondial și activează în domenii precum apărare, aviație, sisteme de control și tehnologii industriale avansate.

Citește și: Nu trebuie să te îmbraci așa dacă vrei să faci o călătorie cu avionul! De ce blugii sunt interziși

Când să cumperi biletele de avion mai ieftine?

Dacă îţi doreşti să pleci în curând într-o vacanţă, atunci trebuie să ştii când să cumperi biletele de avion mai ieftine. Nu este un mit, ci un lucru dovedit de specialiştii în turism. De exemplu, după mai multe studii şi analize a reieşit că cel mai bine este să achiziţionezi actul de acces într-o aeronavă marţea şi miercurea, atunci fiind lansate şi ofertele pentru locurile neocupate în timpul weekendului. Începând de joi şi până luni, biletele de avion sunt cele mai scumpe, mulţi planificându-şi vacanţele în mod spontan.

De asemenea, dacă vrei să economiseşti bani, trebuie să ştii că orele prânzului trebuie evitate atunci când îţi doreşti să cumperi cărţile de îmbarcare. Aşadar, orele la care este bine să le achiziţionezi sunt 5:00 – 6:00 dimineaţa. Şi spre seară preţurile cresc, dat fiind că mulţi ajung acasă de la serviciu şi încep să planifice următoarea escapadă.

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri