Grupul TeraPlast, unul dintre cei mai importanți producători de materiale pentru piața construcțiilor va demara implementarea a 3 proiecte de investiții în valoare totală de 15 milioane de euro, depuse prin Schema de ajutor de stat, după ce Ministerul de Finanțe a aprobat finațarea lor. Implementarea celor trei proiecte depuse de TeraPlast, Depaco și TeraGlass, va începe imediat.
„Mă bucur să văd că statul își respectă angajamentul de a susține companiile românești. În 2016 am mai depus un proiect pentru ajutor de stat pentru TeraPlast SA și, în contextul în care nu a fost aprobat, am putut să implementăm doar parțial proiectul, din fonduri proprii. Impactul proiectelor de investiții va fi vizibil atât la nivel național, cât și internațional, iar principalii beneficiari vor fi clienții și partenerii noștri, către care ne respectăm promisiunea de a oferi soluții de calitate. Un alt efect al implementării lor în această formă, va fi crearea a 159 de locuri de muncă în cadrul celor trei companii din Grupul TeraPlast” a declarat Dorel Goia, Președinte al Consiliului de Administrație TeraPlast.
Investiția de 6,2 milioane de euro a TeraPlast SA are scopul de a aduce o inovație pe piața granulelor din PVC din România prin producția de granule fără halogen, rezistente la foc, și extinderea capacității de producție a țevilor de canalizare interioară din polipropilenă, o alternativă superioară calitativ sistemelor din PVC. Deșeurile de polipropilenă rezultate din procesul tehnologic vor fi reciclate și reprocesate.
Cele 5,2 milioane de euro aferente proiectului Depaco vor fi utilizate pentru deschiderea unei noi unități de fabricație în Băicoi (Prahova), care, la o capacitate de producție de peste 10 milioane de metri pătrați de țiglă, va asigura fluxuri optime de logistică și depozitare.
Proiectul TeraGlass, în valoare de 3,5 milioane de euro, vizează crearea unui nou flux, complet automatizat, pentru producția ferestrelor și ușilor din PVC, proces ce va contribui atât la creșterea capacității de producție și a productivității muncii, cât și la suplinirea cererii aflate pe un trend ascendent.
Schema prin care cele trei companii din TeraPlast Group au solicitat ajutor de stat este H.G. 807/2014, care are ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie și dezvoltare regională.
Cu o tradiție de peste 120 de ani, Grupul TeraPlast este în prezent unul dintre cei mai importanți producători de materiale pentru piața construcțiilor. Portofoliul de produse al Grupului este structurat pe șase linii de business: Instalații & Amenajări, Profile tâmplărie, Granule, Panouri termoizolante, Fereste & Uși și Țiglă Metalică (prin brandul Wetterbest). Grupul TeraPlast a deschis în octombrie 2017 TeraSteel Serbia, prima fabrică aflată integral în proprietatea unei firme românești, inaugurată după 1990.
Citește și:
Vești uriașe! Cine ar putea beneficia de al 13-lea salariu în luna decembrie – Milioane de angajați sunt vizați
Atenție, șoferi! Vor apărea schimbări pentru carburanții din România – Care sunt cerințele Parlamentului European
Vești bune pentru acești angajați! Iată cum ar putea ieși mai devreme la pensie
Investiții de milioane de euro. Ce proiecte a aprobat Ministerul de Finanțe și care este valoarea acestora
Trending

08:41Sport
Simona Halep, „cuplată” cu „Regele mezelurilor”. Fosta campioană de talie mondială a fost surprinsă, în repetate rânduri, alături de miliardarul mai mare cu 25 de ani

19 marPolitica
Călin Georgescu, criticat fără perdea de fosta voce BOR. Afirmația sa despre război l-a activat pe Vasile Bănescu

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

12:18Economie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

15:03Actual
Frații Pavăl n-au bani ca să cumpere Carrefour. Patronii Dedeman se lăudaseră că vor prelua lanțul francez, dar depind de un credit uriaș

circa 1 oră în urmăEntertainment
Chuck Norris a murit. Legendarul actor de film avea 86 de ani, vestea a venit de la familia sa

11:43Actual
Confederația CAIR solicită măsuri urgente pentru reducerea presiunii scumpirii carburanților asupra mediului de afaceri

13:45Actual
Două echipe de robotică ale Colegiului Național „Sfântul Sava” s-au calificat la competiții internaționale de prestigiu

circa 1 oră în urmăActual
Banca Transilvania extinde serviciile pentru diaspora românească: conturi 100% online și campanie de cashback prin BT Pay
Articole Similare

19 marSocial
Ce se întâmplă cu indemnizația tuturor mamelor din România, după adoptarea pachetului social. Sunt vizate toate femeile care au născut din august 2025

19 marSocial
Banii în plus promiși la pensie vin din luna aprilie. Pachetul social care le aduce ajutorul a primit acordul Coaliției, vor încasa între 600 și 1.000 de lei

15 marSocial
Pensie anticipată 2026. Tot ce trebuie să știi despre ieșirea din câmpul muncii, înainte de termen

15 marSocial
Actul care te lasă fără pensie. Nu poți să te pensionezi dacă nu ai hârtia aceasta

15 marSocial



