Pe 28 septembrie, Republica Moldova se va afla în fața unei situații extrem de importante: merge pe drumul pro-european sau pe cel pro-Rusia. Miza alegerilor parlamentare din țara vecină României e uriașă, iar Kremlinul a dat de mai mult timp startul acțiunilor prin care se urmărește influențarea rezultatului final.
În acest context, Natalia Bejan, directoarea Agenției de Investiții din Moldova, a acordat un interviu, vorbind despre cum alegerile parlamentare de peste Prut pot influența deciziile luate de investitori, despre cum s-a dezvoltat piața de business din Republica Moldova, dar și despre investițiile venite din România.
Republica Moldova aduce avantaje de business: „Este foarte simplu să-ți administrezi o companie și este foarte ieftin”
Investitorii din țara noastră s-ar putea îndrepta către IT și către industrializarea din vecini, potrivit cuvintelor exprimate de Natalia Bejan în dialog cu economedia.ro.
„Avem facilități fiscale și oferte foarte puternice pentru companiile din sectoarele respective, și anume faptul că oferim taxa unică de 7% pe venit. Nu se aplică taxa pe impozit. Deci este foarte simplu să-ți administrezi o companie și este foarte ieftin, pentru că în mod obișnuit taxele îți iau 30-40% din venituri”, a comunicat directoarea celor de la Invest Moldova
Guvernul a lansat o schemă de ajutor de stat în ecuația industrializării, prin care o persoană cu investiție nouă de peste jumătate de milion de euro poate primi sprijin de până la 60% din suma investiției. O pătrime este grant, iar restul reprezintă scutiri de la impozitul pentru venit corporativ, notează sursa citată.
„Este o susținere care se aplică pentru proiectele investiționale pentru șase industrii: procesarea agroalimentară, materiale de construcții, construcții de mașini, electronică, farmaceutică și chimică, dar și industria textilă”, a adăugat Natalia Bejan
TE-AR PUTEA INTERESA: Cei doi copii din familia Maiei Sandu! Femeia care conduce Republica Moldova are o familie pe care o ține bine ascunsă de ochii indiscreți
România, investitorul principal în anii precedenți. Cum stau lucrurile pe partea de turism
În ultimii ani, România a fost investitorul #1. Nimeni nu bagă bani în companiile de pe teritoriul Republicii Moldova în felul în care o fac companiile care dispun de capital românesc.
„Acum avem și investiții noi în domeniul farmaceutic și al materialelor de construcții. Sunt și colaborări care nu țin de sectorul privat și de business investițional”, a mai spus Bejan
Un alt detaliu crucial, care însă nu se leagă neapărat de partea de afaceri, e constituit de ajutorul energetic primit de cei de peste Prut din România. „Grație României, Republica Moldova nu a avut niciun minut fără electricitate în criza energetică”, a ținut să puncteze Natalia Bejan.
Pe partea de turism, lucrurile se dezvoltă cu o rapiditate impresionantă, consideră ea: „În ultimul an, cel puțin trei hoteluri noi s-au construit în Chișinău, iar unul dintre ele a raportat o rată de ocupare a camerelor de 89% în primele patru luni de activitate”.
Alegerile „vor seta cu claritate direcția Republicii Moldova pentru următorii patru ani”
În continuare, Natalia Bejan a adus în discuție importanța alegerilor parlamentare: „Unii investitori iau decizii foarte rapid, iar alții așteaptă să fie toate condițiile perfecte pentru a investi.
Alegerile care urmează sunt importante, pentru că vor seta cu claritate direcția Republicii Moldova pentru următorii patru ani. Sunt patru ani decisivi, noi suntem siguri că vom reuși să aderăm la Uniunea Europeană în această perioadă, dacă ne mișcăm cu aceiași pași și încredere cu guvernul aflat la putere”.
O parte a investitorilor așteaptă rezultatul alegerilor, însă pentru alții nu contează doar asta, ci și talentele, resursele și deschiderea față de piețele din UE, din Asia și din alte regiuni.
„Investițiile străine nu s-au oprit. Anul trecut au scăzut, dar semnalele sunt foarte pozitive: în primul trimestru al acestui an, investițiile au crescut cu peste 40% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Unii investitori iau în calcul și alte variabile pentru a decide investiția”, a mai spus Bejan
În încheiere, aceasta a lansat un sfat: „Moldova trebuie să-și facă temele. De fiecare dată când avem deplasări în România, realizăm că trebuie să vorbim mai mult despre oportunitățile de aici, despre taxe, impozite, parcuri industriale, logistică și necesitățile de business”.



















