În cele ce urmează, voi prezenta rolul deosebit avut de colonelul Ion Antonescu în negocierile purtate în numele României Mari și marile bătălii politice câștigate în primii ani de după Primul Război Mondial: îndeplinirea clauzelor Tratatului de la Trianon, reglementarea datoriilor românești către Franța, acordul privind creditul de 100 de milioane de franci și dotarea armatei române.
La 30 august 1922, Ion Antonescu a fost numit atașat militar al României la Paris, unde a stat până la finalul lunii iunie a anului 1923. De la 1 iulie 1923, Antonescu a fost numit atașat militar al României la Londra. Simultan, între 1923 și 1926, Antonescu a fost atașat militar al României la Bruxelles. Una dintre cele mai arzătoare probleme de care s-a preocupat Ion Antonescu, în perioada în care a fost la Paris, a fost îndeplinirea Articolului 181 din Tratatul de la Trianon, care printre altele, se referea la dreptul României la „pradă de război și rechiziții”.
Ce prevedea Articolul 181 din Tratatul de la Trianon?
„Costul total al întreținerii tuturor armatelor aliate și asociate pe teritoriile ungare ocupate în limitele definite prin prezentul Tractat va fi sub rezerva alineatului 5 al prezentului articol, în sarcina Ungariei, cu începere dela semnarea Armistițiului din 3 Noemvrie 1918. Intreținerea armatelor cuprinde hrana oamenilor și a animalelor, găzduirea și cantonamentul, soldele și accesoriile, apuntamentele și salariile, dormitul, încălzitul, luminatul, îmbrăcămintea, echipamentul, harnașamentul, armamentul și materialul rulant, serviciile de aeronautică, îngrijirea bolnavilor și a răniților, serviciile veterinare și de remontă, serviciile transporturilor de orice natură (precum: cale ferată, maritimă sau fluvială, camioane, automobile), comunicațiunile și corespondențele și, în genere, toate serviciile administrative și tehnice, a căror funcționare e necesară pentru antrenarea trupelor, menținerea efectivelor și forței lor militare. Rambursarea tuturor cheltuelilor cuprinse în categoriile de mai sus, întrucât ele corespund cumpărăturilor sau rechizițiunilor făcute de Guvernele aliate și asociate în teritoriile ocupate, va fi efectuată, de către Guvernul ungar, Guvernelor aliate și asociate, în coroane sau în orice altă monedă având cursul legal și înlocuind coroana în Ungaria. In toate cazurile, când un Guvern aliat va fi achitat aceste cumpărături sau aceste rechizițiuni din teritoriul ocupat, în altă monedă decât coroana, aceste cheltueli îi vor fi rambursate în orice monedă având un curs legal în Ungaria, pe cursul schimbului admis în mod general la data acestei rambursări sau pe un curs convenit. Orice alte cheltueli dintre cele enumerate mai sus, vor fi rambursate în moneda țării creditoare. Dispozițiunile ce preced se vor aplicà operațiunilor militare cari au avut loc după 3 Noemvrie 1918, în măsura în care Comisiunea de reparațiuni o va crede necesară, și aceasta din urmă va aveà, în ceeace privește aceste operațiuni, depline puteri de a hotărî asupra tuturor chestiunilor cari privesc în special:
a) cheltuelile armatelor de operațiune, și mai ales specificarea lor, suma la care se ridică, parte din aceste cheltueli care urmează să fie imputată Ungariei, modul și moneda de plată a acestei părți, cu toate dispozițiunile eventuale de privilegii sau întâietate, relative la această plată;
b) rechizițiunile bunurilor și valorilor de orice natură, efectuate în cursul operațiunilor și în special clasificarea eventuală ca pradă de răsboi a uneia sau alteia din părți a acestor bunuri sau valori, restituțiunile ce urmează a fi prescrise, imputarea în contul reparațiunilor Puterii deținătoare a sumei reprezentând bunurile și valorile nerestituite, modul de plată, fie în numerar, fie prin compensațiune, în contul reparațiunilor sumelor astfel imputate, scadențele de plată sau de compensațiune”, se precizează la Articolul 181 din Tratatul de pace între Puterile Aliate și Asociate și Ungaria de la Trianon din 04.06.1920.
În acest sens, pentru respectarea Articolului 181 din Tratatul de la Trianon, potrivit istoricului Valeriu Florin Dobrinescu, la scurt timp după sosirea în capitala Franței, tânărul colonel Antonescu a făcut o solicitare către Ministerul de Război de la București, pentru a trimite o serie de acte, ca să susțină cauza României la Comisia Reparațiilor. Unele dintre actele cerute erau întocmite chiar de Ion Antonescu, anume rapoartele făcute de el la Belgrad, în aprilie 1919, unde a fost trimis să participe la alcătuirea „de detaliu și definitivă a planului de acțiune comun care în liniile ei mari fusese stabilite în consiliile de război” și rapoartele sale din toamna lui 1919, prin care „arătam rezultatul misiunii ce avusesem la Paris, unde am fost trimis de dl. Brătianu să expun Congresului Suprem chestiunea operațiilor anterioare și posterioarea ocupării Budapestei”. Ion Antonescu încerca să demonstreze Comisiei Reparațiilor că ocuparea Budapestei a fost făcută cu știința și cu susținerea Aliaților și că ordinul prin are Consiliul Suprem cerea armatei române să nu intre în capitala Ungariei a ajuns la București după ce armata noastră pătrunsese în Budapesta. Grație muncii depuse de Nicolae Titulescu, Victor Antonescu, Vintilă Brătianu, E. Neculcea și colonelului Antonescu, țara noastră a reușit să pună în aplicare prevederile Articolului 181.
Credit de 100 de milioane de franci pentru dotarea armatei
Tot din postura de atașat militar al României la Paris, Ion Antonescu a solicitat, în numele țării noastre, un credit de 100 de milioane de franci. Acești bani urmau să fie folosiți pentru achiziționarea de echipament militar. În acest sens, generalul Edmond Buat i-a transmis colonelului Ion Antonescu că cererea Bucureștiului „va fi obiectul celei mai binevoitoare” acțiuni din partea Ministerului de Război al Franței.
Pentru a primi creditul, România trebuia să îndeplinească următoarele condiții:
- Stabilirea condițiilor financiare între miniștrii de finanțe ai celor două țări.
- Constituirea unei comisii de tehnicieni, cu puteri depline, pentru a alege și recepționa materialul.
- Prețurile se fixau la recepționarea materialelor.
- Francezii ofereau materiale vechi și noi.
- În privința avioanelor, francezii puteau oferi materiale noi sau vechi.
În ceea ce privește această ultimă condiție, colonelul Antonescu considera că „este inutil să risipim banii luând avioane în uz”.
Negocierile privitoare la creditul de 100 de milioane de franci s-au purtat până în primăvara anului 1923, iar francezii au asociat acordarea sumei de lichidarea contractului petrol din 1920 și de rezolvarea de către autoritățile române a plății canonierelor și locomotivelor Felton. Lichidarea contractului petrol s-a făcut în avantajul României, prin eforturile depuse de Ion Antonescu, guvernul francez a renunțat la circa 600.000 de franci din indemnizațiile pretinse inițial. Ca atare, țara noastră nu mai pierdea decât aproximativ 300.000 de franci. În negocierile pentru împrumutul de 100 de milioane de franci, Antonescu a crezut de cuviință că trebuie să-l consulte și pe șeful misiunii poloneze, care negociase un contract asemănător cu Franța. Întâlnirea dintre cei doi a avut loc la 2 octombrie 1922.
De asemenea, pentru a-și duce la bun sfârșit planul și a realiza împrumutul ce era necesar pentru dotarea armatei române, Ion Antonescu a beneficiat și de sprijinul controlorului general Soubeyrand. Convenția militară s-a semnat la 25 aprilie 1923, însă recepția materialelor s-a mai amânat câtva timp, spune Valeriu Florin Dobrinescu. În perioada în care a fost atașat militar la Paris, Ion Antonescu a încercat să rezolve și problema datoriilor de război către Franța, care se ridicau la 1.106.072.889 franci. Însă, cum din ianuarie 1923, fusese numit atașat militar la Londra - detașare pe care a amânat-o până în luna iulie -, această operațiune a fost una, practic, imposibilă. Soluția găsită de Antonescu a fost ca „aceia care au început-o și, deci, o cunosc în toate amănuntele” să se ocupe de ea. Motivul? Obstacolele întâmpinate proveneau din faptul că „lichidarea” însemna „verificări de cifire, de facturi, control de registre, studiere de dosare, discuții verbale și scrist etc.”.
Trebuie precizat că, la 19 mai 1923, atașatul militar al României la Paris cerea Ministerului de Război decorarea unor ofițeri francezi care „ne-au ajutat în mod deosebit, pentru a evita o pagubă de un milion de franci, a lichida în avantajul nostru contractul petrol 1920”. Ion Antonescu preciza, în respectiva depeșă, că ofițerii francezi numiți de el i-au fost de ajutor „atât la operațiunea lichidării datoriei noastre de război în Franța, cât și la chestiunile privitoare creditului de 100 de milioane”. Cap de listă era controlorul general Jean-Marie Leopold Soubeyrand. Pe lista propusă de Antonescu pentru decorații se mai aflau controlorul Luis Morisson, căpitanul Stoffel, căpitanul Maurice Meignen și căpitanul Emery Gugnot.
În timpul misiunilor de la Londra și Bruxelles, ca și la Paris de altfel, Ion Antonescu s-a remarcat pentru eforturile depuse. Mai mult, pe lângă activitatea propriu-zisă de atașat militar, el a încercat să facă cunoscută adevărată istorie a poporului român. Spre exemplu, la solicitarea lui W. Steed, director al „Times”, Antonescu a redactat materiale documentare pentru a face cunoscute opiniei publice britanice eforturile României din Primul Război Mondial. De asemenea, în anul 1925, Ion Antonescu a negociat achiziționarea de avioane britanice. Pentru completarea flotei sale, România a cumpărat 60 de avioane Siskin.
Și nu în ultimul rând, tot în Anglia, Antonescu avea să colaboreze îndeaproape cu Nicolae Titulescu, trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar al României la Londra, cu care avea să lege o strânsă prietenie. Cu câteva luni înainte de încetarea misiunii, Titulescu îi transmitea de la Nisa următoarele: „Colaborarea mea cu Dumneata a fost o plăcere din punct de vedere al raporturilor de servici și din cel al inimei”. La 3 mai 1926, Ion Antonescu îi răspundea, informându-l că nu va sta la Londra mai mult decât până la toamnă. De asemenea, colonelul îi ura însănătoșire grabnică, pentru „a îndrepta ceea ce proștii strică”. Mai mult, conform lui Valeriu Florin Dobrinescu, Antonescu sublinia că modul în care aprecia diplomatul colaborarea cu el constituia „cea mai bună recompensă”.
La 14 iulie 1926, prin Înalt Decret Regal, Ion Antonescu era desărcinat din funcția de atașat militar la Londra și Bruxelles și trimis la Marele Stat Major.
În concluzie, având în vedere cele expuse anterior, tânărul locotenent Ion Antonescu a avut un rol covârșitor în jocurile diplomatice în care a fost implicată România, după Primul Război Mondial și, fără doar și poate, a fost unul dintre cei mai capabili diplomați ai țării noastre, din anii '20, așa cum l-a caracterizat istoricul Valeriu Florin Dobrinescu.
Eugen DINU
Bibliografie
- Gheorghe Buzatu, Mareșalul Antonescu la judecata istoriei, București, Mica Valahie, 2011.
- https://lege5.ro/App/Document/gm2denzxhe4a/tratatul-de-pace-intre-puterile-aliate-si-asociate-si-ungaria-de-la-trianon-din-04061920/2
- Valeriu Florin Dobrinescu, Gheorghe Nicolescu, Plata și răsplata istoriei - Ion Antonescu și relațiile româno-franceze din anii ‘20, Vol. 3, Pitești, Cultura, 1996.
