Jurnalistul și publicistul Ion Cristoiu a declarat că România a pierdut deja în cazul Bâstroe, chiar dacă Ucraina și-a dat acordul ca partea română să inspecteze zonele în care s-au făcut lucrări de adâncire a canalului pentru a permite circulația navelor de mare tonaj.
Ion Cristoiu suspectează că totul a început anul trecut când România și-a dat acordul ca Ucraina să utilizeze canalul Bîstroe pentru transportul cerealelor, acord care este secretizat și pentru care nimeni nu a cerut desecretizarea.
„Problema fundamentală este că noi anul trecut am dat un acord. Nu cel cu Ministerul Mediului. România, prin intermediul MAE, a dat acceptul la o derogare că, având în vedere problema cerealelor, prin acest canal pot să circule nave care să transporte cereale. Este limpede că era un acord de derogare, însă problema este că și acum acel acord este secret. Eu nu știu ce-au trecut în el. E trecută o perioadă fixă de timp, nu știm. Ce scrie acolo? Fac o comparație.
Un sat vecin zice că vrea să folosească un drum județean pentru transportul de mărfuri. Dar noi trebuie să precizăm. Da, poate să-l folosească, dar numai camionete, spunem sunt interzise tirurile. Dacă nu le interzici își fac ei drumul. Nu-i niciun secret. Ipoteza mea este, și se va confirma, că noi am acceptat asta în schimbul Schengen. Așa a fost jocul, ăia ne-au păcălit. Altfel, fără acceptul nostru nu puteau să o facă pentru că făceam și noi gălăgie, acolo pe culoare”, a afirmat publicistul.
Ion Cristoiu este de părerea că România a oferit Ucrainei un cec în alb, dându-i dreptul de a transporta cereale pe Bâstroe fără să verifice dacă există adâncimea necesară pentru navele care efectuau transporturile, iar ucrainenii au început lucrările după ce au obținut acordul Bucureștiului.
„Nu era normal ca partea română să întrebe: dar aveți adâncimea ca să transportați? Dacă ziceau nu, nu făceam acordul. Părerea mea este că ei au obținut o chestie în alb. Nu au primit interdicția de pescaj. Și între timp să facă. Noi acum nu mai putem să facem gălăgie. Se înțelege că din moment ce le-am dat acordul, am fost de acord și cu adâncimea. (…) Problema în asemenea momente este câtă putere ai.
Avem o Comisie Europeană și un partener strategic. Și vin două țări cu două interese. Ucraina și România. Eu vă întreb. Dvs. cui i-ați da dreptate? Ucrainei, dar în acel moment dacă tu ai o diplomație puternică, faci și tu, nu știu te duci la Germania, faci negocieri acolo, îți faci tu un grup de interese. Adică, în interiorul UE, Ursula nu e… îți faci niște tabere, să te interesezi cine ar fi cu noi la o adică? (…) Cazul acesta, ca și Schengen-ul, ne spune un lucru catastrofal: nu avem aliați. Suntem singuri. Aliați în interiorul UE. Și când vin ei și spun, da, domnule nu avem ce face, ucrainenii au un mare interes, interes de război, zici bine, și noi?”, a explicat publicistul, conform alephnews.ro.


















