Jurnalistul și publicistul Ion Cristoiu afirmă că pandemia a fost în România un exemplu de aruncat banii pe fereastră, iar acest lucru s-a întâmplat din cauza nepăsării față de banul public, lipsei de transparență și a corupției. Acesta mai spune că DNA ar trebui să iasă din adormire și să facă dosare pentru a nu crește sentimentul de corupție în România.
„România, în postdecembrism, suferă de cheltuieli nesăbuite. „Pandemia a fost un exemplu de aruncat bani pe fereastră. Nu mă refer la partea penală. A fost o temă. Putea să fie război, putea să fie o catastrofă, acum a fost o catastrofă sanitară. Cei care administrează sau au administrat situația pandemiei nu s-au preocupat un moment că banii ăștia nu-i putem arunca totuși pe fereastră și atunci s-a cheltuit nesăbuit, fără nici cea mai mică grijă. A te întreba apropo de vaccinuri, de izolete, de măști sau testele alea pentru nas, bă, noi comandăm atâtea, e nevoie de atâtea? Doi. Trebuie să comanzi cu prețul cel mai mic. Toată lumea vorbește de partea penală. Sigur că pe acest fond au existat afaceri de corupție cumplite, dar până atunci noi am avut de-a face cu o lipsă de minimă economie și transparență. Și-atunci eu am cerut să vină premierul și să spună pe fiecare domeniu. Spitalele mobile, da? Câte sunt, unde sunt, cât au costat și ce facem cu ele”, a afirmat publicistul.
Ion Cristoiu spune că risipa financiară pe achizițiile din pandemie a apărut pe fondul lipsei de preocupare privind sursa finanțării, care, de cele mai multe ori, vine din împrumuturi, motiv pentru care propune limitarea prin Constituție a datoriei externe a României.
„Această risipă de oameni inconștienți se înscrie pe fondul unei totale lipse de preocupare de a răspunde la întrebarea de unde luăm banii? Noi ne împrumutăm aproape în fiecare zi. Nu știu, poate se găsește o soluție să modificăm Constituția și să punem un barem de datorie externă. Aici avem slăbiciunea fundamentală, a statului de drept românesc, și anume că e de paradă. Normal era să existe ONG-uri care să se ocupe cu asta. Normal era să fie petiții, normal era ca presa să se ocupe și să ceară mereu transparență. După ce a ieșit Marcel Ciolacu (n.r. liderul PSD a declarat că România a cumpărat peste 100 de milioane de doze de vaccin, pentru 15 milioane de români) nu am văzut niciun ziar ocupându-se”, a remarcat publicistul.
Ion Cristoiu subliniază că, spre deosebire de cetățeanul care face o investiție personală, statul român nu-și administrează judicios bugetul deoarece știe că are la dispoziție împrumutul extern, risipind practic banii.
„Și a doua problemă foarte importantă este această risipă. În momentul în care un cetățean își face o casă nu zice bă, dau cât o costa. Nu, te uiți, administrezi un buget. Nu o să iau acum ciment cel mai scump. Păi de ce face asta cetățeanul și nu statul român? Pentru că cetățeanul nu are credit nelimitat cum are statul român care se împrumută. De aia propun să fie modificată Constituția ca să pui o barieră la datoria externă. Anul ăsta nu avem voie să depășim atât. Nu mai spun că a intervenit asta cu deficitul bugetar, care ne-a dat voie în pandemie să facem orice și acum… înainte ne mai țineau nemții”, a amintit publicistul.
Cât privește achizițiile din pandemie, Ion Cristoiu spune că DNA ar trebui să iasă din adormire și să facă dosare pentru a nu crește sentimentul de corupție în România, și susține că fostul premier liberal Florin Cîțu va fi unul din țapii ispășitor în cazul acestor achiziții.
„Pe Florin Cîțu îl va scoate țap ispășitor DNA. Totuși DNA stă cam demult în adormire. Dacă există un domeniu unde românii sunt conștiență că s-au făcut afaceri este acesta cu achizițiile din pandemie. Dacă nu se fac dosare, se termină și DNA și orice luptă anticorupție, sentimentul de corupție va crește în România. Dar în primă fază ar trebui făcut un raport, că poate au cheltuit nesăbuit. Și această idee, cheltuim așa de mult pentru că ne împrumutăm. Pentru că, pe de o parte nu avem deficitul acela minim obligatoriu, se împrumută pentru viitor. Normal ar fi să faci o lege, în Constituție, să te imprumuți un procent minim din bugetul național pe un an”, a insistat publicistul.
Ion Cristoiu mai spune că prioritățile guvernării acum, după pandemie, și în timpul războiului trebuie să fie cheltuielile, iar una din concluziile comisiei parlamentare de anchetă privind achiziţiile publice în timpul stării de urgență ar trebui să arate care a fost motivul cheltuielilor nesăbuite, conform Aleph News.














