Jurnalistul și publicistul Ion Cristoiu afirmă că una din urgențele legislative ale coaliției PNL-PSD-UDMR ar fi trebuit să fie revizuirea Constituției, dar liderii săi nu au avut nici măcar o discuție serioasă pe această temă.
“Dacă noi am fi avut din 1990 puterile date premierului, România ar fi arătat altfel”
“Noi vorbim de obsesia lui Klaus Iohannis și anume adoptarea unor legi, începând cu revizuirea Constituției. Dacă nu faci asta, și ei nu au început până acum, te-ai adunat degeaba. Noi trebuie neapărat să revizuim Constituția. Nu pentru că cea din 90 nu ar fi fost bună, dar a trecut atâta timp, am intrat în UE. Pe parcurs, s-a dovedit că anumite articole au fost întinse așa, ca o jartieră, interpretate cum voiau. A venit Băsescu le interpreta într-un fel, a venit altul le interpreta altfel. Curtea Constituțională aproape ca a avut putere de legiferare. Normal era ca măcar până acum să fi început o discuție. Nu mai spun că, pentru a revizui Constituția trebuie să faci Constituantă, trebuie să faci referendum, e complicat. Nu cred că se mai face în această viață a noastră. Noi nu am început o dezbatere publică despre care sunt punctele controversate”, a explicat publicistul.
În opinia sa, noua Constituție ar trebui să clarifice tipul de republică- parlamentară sau prezidențială – și rolul președintelui României în procedura de desemnare a premierului.
“Cel mai important lucru de clarificat este desemnarea premierului. Cât de mare e puterea președintelui în așa fel încât el să desemneze premierul sau să-l respingă. Cu atât mai mult cu cât noi avem în România această experiență a oportunismului. (…) Cea mai importantă modificare este decizia în legătură cu republica parlamentară sau prezidențială. Din 1990 cea mai mare problemă a fost președinția. Dacă noi am fi avut din 1990 puterile date premierului, România ar fi arătat altfel pentru că în primul rând premierul e dependent de Parlament. Are în spate un partid. Dacă premierul are o idee, apelează la partid. Sau la coaliție, deci undeva decizia finală este luată de partid, care se pune în mișcare. În momentul în care președintele are el România educată se pune în mișcare sistemul. Unde, și președinții au dreptate, zic bă m-ați ales, sunt cel mai important om din România și nu pot să fac nimic. Deci, este vitală această modificare”, a susținut publicistul.
Iohannis, un nou mandat la Președinție
Ion Cristoiu a adăugat că Iohannis nu a refuzat din start ideea republicii parlamentare, în care președintele este ales de Parlament, ci a lăsat să se înțeleagă ca va da un răspuns clar după ce vor fi stabilite prerogativele șeful statului într-o astfel de formulă. Publicistul este de părere că dacă Iohannis ar fi mulțumit de prerogative, atunci ar putea candida din nou. Și a explicat de ce:
„Omul cu cel mai mare interes este Klaus Iohannis pentru că în acel moment are două mandate, pentru că e o altă republică. Cele două mandate sunt de republică prezidențială, iar în cazul de față de republică parlamentară. Ar conveni tuturor. PNL, pentru că va fi omul lor, PSD pentru că pe republică prezidențială întotdeauna a pierdut. Și ai două posibilități la Ciolacu: să candideze el și dacă a pierdut, la revedere, sau să-l pună pe Geoană, dar nu convine nimănui din actuala conducere pentru că Geoană are gașca lui. Și atunci e preferabil să-l ai pe Iohannis, care nu e al tău. Cea mai mare problemă pentru premier e să nu fie de aceeași culoare politică, că te mănâncă”.
Ion Cristoiu mai spune că, din păcate, liderul PSD, Marcel Ciolacu, s-a remarcat ca lider al coaliției, dar printr-o comunicare păguboasă, care se va întoarce împotriva social-democraților.
“E târziu, nu cred că mai face. Bilanțul e catastrofal, nu au făcut nimic. Nu au schimbat nimic în resetarea țării. Ca lider al coaliției, din nenorocire s-a afirmat Marcel Ciolacu. Și încep să plătească impresia populației că ei conduc țara. Cred că mult mai bine stă în sondaje PNL. Ciolacu a avut și o comunicare dezastruoasă. Comunicarea constă în fiecare seară când se ducea la televizor simțea nevoia să spună ceva. (…) Întodeauna presa o folosești pentru o campanie. Noi nu avem această experiență americană a campaniei. Adică, fac un proiect, pregătesc opinia publică. (…) Mă așteptam să reziste coaliția 6 luni pentru că Iohannis și sistemul vor să țină și o să țină. Pentru că pentru Klaus Iohannis, mai ales acum, e cea mai bună formă de protecție, e sigur că nu va fi pusă la îndoială nu numai autoritatea, ci și suspendarea”, a punctat publicistul, conform alephnews.ro.


















