Jurnalistul și publicistul Ion Cristoiu afirmă că ''PNL are nevoie ca de aer de o relansare spectaculoasă. Congresul din toamnă e ultima ocazie de înviorare a acestui partid. Vestea bună e că Emil Boc nu candidează. Vestea proastă e că-l sprijină pe Florin Cîțu la funcția de președinte al PNL''.
''Slavă Domnului! Emil Boc nu candidează la șefia PNL!''
''Miercuri seara, la un post de televiziune, Emil Boc, primarul Clujului, a declarat că nu se va înscrie în cursa pentru șefia PNL. Precizarea a venit ca urmare a unui început de campanie în favoarea lui Emil Boc din partea adversarilor lui Ludovic Orban. Printre argumentele invocate în sprijinul acestei candidaturi au fost aduse succesele obținute de Emil Boc în calitate de primar. Nu știu cum de-au ajuns adversarii actualului președinte al PNL la ideea că Emil Boc l-ar putea birui pe Ludovic Orban și, prin urmare, ar putea ajunge președinte al PNL. Emil Boc mi se pare din punct de vedere politic o mămăligă fără sare. Nu știu dacă a fost sau nu bun premier. Știu însă c-a fost în relația cu Traian Băsescu unitatea de măsură a slugărniciei. Din întregul mandat de premier nu țin minte vreun moment de afirmare publică a politicianului Emil Boc. N-am nici o îndoială că e un bun primar. Un bun primar nu înseamnă însă automat și un bun om politic.
PNL are nevoie ca de aer de o relansare spectaculoasă. Congresul din toamnă e ultima ocazie de înviorare a acestui partid, care trăiește de ani buni pe aparatele din unitatea de urgență de la Cotroceni. Dacă nu se relansează acum, PNL riscă să aibă în 2024 soarta PNȚCD. În 2024, după trei ani și ceva de guvernare alături de URSPLUS și UDMR, PNL va fi erodat pînă-n măduva oaselor. Asta deoarece el și nu USRPLUS va plăti prețul unei Guvernări fatalmente catastrofale. Relansarea partidului nu poate fi făcută de politicieni plați, fără relief, ca o tipsie. E nevoie de un lider PNL înzestrat deopotrivă cu autoritatea carismei și cu un proiect bine conturat pentru PNL. După opinia mea, acest Proiect trebuie să aibă drept obiectiv înflorirea capitalismului românesc. Un proiect care să deosebească pe scena politică PNL de PSD și mai ales de USRPLUS. Deocamdată, sub conducerea lui Ludovic Orban PNL a rămas un partid al bugetarilor. Influențat de Klaus Iohannis și-a asumat multe din punctele de program ale USRPLUS.
Vestea bună e că Emil Boc nu candidează. Vestea proastă e că-l sprijină pe Florin Cîțu la funcția de președinte al PNL. Ca să-l citez pe Florin Cîțu dintr-una din declarațiile sale etern sărbătorești, varianta Florin Cîțu contracandidat al lui Ludovic Orban, e foarte, foarte, foarte proastă pentru PNL.
Sau Florin Cîțu candidează și pierde și atunci PNL pierde, pentru că va fi președinte Ludovic Orban.
Sau Florin Cîțu candidează și cîștigă și atunci PNL va muri de efortul de a înțelege ce vrea Florin Cîțu de la el.
Deocamdată, Florin Cîțu n-a confirmat că se va înscrie în cursă. Grupul de la Cluj, condus de Rareș Bogdan, îl văd însă ca pe un concurent imbatabil al lui Ludovic Orban. Dacă va fi așa, dacă Florin Cîțu se va înscrie în cursă Ludovic Orban se poate considera victorios de pe acum.
*
Actualitatea actualității lui Caragiale
Jurnaliști, politicieni, oameni simpli sînt cu toții de acord, cînd vine vorba de actualitatea lui Caragiale. „Trăim în plin Caragiale” – iată o propoziție ce face, prin redacții și cafenele, pe la sedii de partide și prin apartamente de bloc, carieră glorioasă. Se dau imediat și exemple de situații, formule și tipuri prin care lumea de azi, cea născută prin cezariana revoltei din decembrie 1989, pare a fi o copie fidelă a lumii caragialiene. Da, Caragiale e actual. Susținătorii tezei au întru totul dreptate. Cu o singură nuanțare. Teza actualității lui Caragiale nu e o noutate absolută. De actualitatea marelui satiric se vorbește an de an de aproape un secol în România. Iată, de exemplu, în 1912, Mihail Sadoveanu scris sub titlul „Caragiale” aceste rînduri:
„Dar pe foile cărții răsare și lumea aceea de tipuri bizare, dintr-o vreme de tranziție, de forme goale, de păcate și de mizerii morale, lumea Scrisorii pierdute, cu simbolicul cetățean turmentat, cu Pristanda, bunicul polițiștilor de azi, cu cucoana Zoe în jurul căreia se învîrte toată politica provincială și cu toate fețele de politicieni de modă veche, – ochi holbați, bărbii revărsate spre proeminența burților, vorbe goale, fraze umflate… Caragiale zîmbește, căci se pare că-și vede oamenii și-n vremea de azi.
Alte măști, aceeași gamă…”.
Să luăm textul la puricat. Pare a fi scris nu în 1912, ci în 2021.
Caragiale a fost actual la sfîrșitul secolului al XIX-lea, cînd și-a publicat opera, considerată de unii, pe nedrept, un soi de reportaj batjocoritor al realității social-politice a momentului. Caragiale era actual și-n 1912, cu peste un secol în urmă, cînd își publica Sadoveanu eseul „Caragiale”. De actualitatea lui Caragiale s-a vorbit și în anii ʼ50. Se vorbește și acum. Caragiale a fost, este și va fi mereu actual.
Explicația?
Opera lui Caragiale nu reflectă actualitatea, cum s-a spus, ci eternitatea românească.
De aceea Caragiale e mereu actual!'', a scris Ion Cristoiu pe blogul său.
