Publicistul Ion Cristoiu spune însă că războiul din Ucraina a scăpat de sub control şi are o logică proprie care ar putea duce la un război nuclear.
“Însă eu iau în serios această chestiune cu escaladarea războiului. Sunt unul dintre adepţii tezei că războiul a scăpat de sub control, are o logică proprie. Ştiu că mulţi nu cred, dar această logică proprie ar duce la război nuclear. Există multe tentaţii şi la Moscova, şi la Washington. S-a ajuns la următoarea concluzie. Existenţa armelor nucleare într-o ţară, cum e Coreea de Nord, face ca ţara aceia să nu mai fie controlată de o mare putere. S-a născut după Hiroshima complexul apocalipsei. Există această tentaţie, să vedem până la urmă ce o fi”, a punctat publicistul.
Ion Cristoiu mai spune că următoarea etapă a războiului va aduce o confruntare cu arme sofisticate demne de Războiul stelelor, deoarece nici ruşii, nici americanii nu au pus la bătaie ce au mai bun.
“Nu există ieşire. Războiul se duce către escaladare şi după părerea mea replica pe care a dat-o Putin la Senat că noi avem şi arme pe care nu le-am folosit. Nu se referee la arma atomică. Până acum războiul a fost al doilea Război Mondial un pic modernizat. Nu s-a folosit nimic din războiul stelelor, nu s-au folosit sateliţii, nu s-a folosit orbirea. Singura dată când s-a folosit a fost la crucişătorul acela, înarmat cu radare care declanşa automat o replică în momentul în veneau rachete. El a fost orbit de americani, nu de ucraineni. (…) Nu s-a folosit până acum războiul cibernetic. După părerea mea, şi ruşii, şi americanii îşi păstrează pentru următoarea etapă a războiului arme ca la jocurile video”, a mai spus publicistul, conform mediafax.ro


















