sursa foto:  Profimedia Images

Ion Cristoiu: ‘Ungaria este țara care ne bagă strâmbe să nu intrăm în Schengen’

Data de 8 decembrie este așteptată de toți românii, ea fiind pentru moment „decisivă” pentru aderarea României la spațiul Schengen, un lucru așteptat de peste 10 ani, însă este posibil ca această dată să fie amânată dacă „nu se întrunește consensul țărilor Schengen”, spune publicistul și scriitorul Ion Cristoiu.

„Ce se întâmplă pe decembrie? Trebuie să se întrunească miniștrii de interne și de justiție și prin  consens, deci nu există vot negativ și nu există nici abținere, etrebuie să decidă în legătură cu  Schengen-ul asupra mai multor probleme.

Ori admiterea numai României, ori admiterea numai Croației pentru care pledează Austria, ori  admiterea României și Bulgariei împreună, ori admiterea României și Croației. Deci sunt mai multe punți. Dregulă  cum fost și în 2018, dacă nu se întrunește consensul înainte de ședințe, ea nu se ține.  Adică nu se ia în discuție”, a declarat Ion Cristoiu.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că dacă până la Consiliul JAI din 8 decembrie nu există o certitudine pentru un vot favorabil privind accederea României la Schengen, este posibilă o amânare a acestei decizii cu o lună sau două.

Ion Cristoiu lansează o ipoteză șoc precum că Ungaria ar „sabota” de fapt aderarea României la spațiul Schengen, după ce Austria a acuzat țara noastră că este poartă de intrare pentru migranți în Balcanii de Vest, deși Ungaria, care e țară Schengen, ar fi permis acestor migranți să tranziteze țara lor.

„Pentru puterea de la noi n-ar însemna nimic electoral pentru că o să ne-o să ne  frece la cap,  ca să zic așa, că de fapt noi intrăm, dar dacă nu se hotărăște acuma, noi nu intrăm.

Austriei au spus următorul lucru: că fluxul migrator de pe Adriatică începe să se reducă, pentru că intervenit cu putere Italia și atunci se creează un flux migrator ilegal în Balcani. Austria, a spus  următorul lucru prin cancelar: că în momentul în care să li s-au luat telefoanele celor care  au intrat ilegal la ei,  vreo 70.000ilegal sau în telefoane, se vedea că au trecut și prin România.

Sigur, acum dacă vreau să fiu răutăcios să spun: „dar, Ungaria ce-a păzit? Păi aici este mare problemă.  Adică totuși au trecut prin Schengen-ul Ungariei, nu prin „Schengen-ul nostru, adică suntem noi de vină dar brusc nu mai apare Ungaria, ceea ce pot să lansezi ipoteză că de fapt, cei care ne bagă „strâmbe” sunt ungurii”, a declarat Ion Cristoiu, conform gândul.ro

URMARESTE-NE

SHARE

COMENTEAZĂ

articole similare