În opinia sa, ”parcă avem de-a face cu Guvernul Grinch, adică Guvernul care fură bucuria românilor de Crăciun, între Crăciun și Revelion și vin cu tot felul de măsuri, suprataxarea companiilor din petrol și țiței, modificări importante, netransparente, la Codurile Penale, eliminarea pensiilor speciale, așa-zisa eliminare, dar de fapt, dacă ne uităm foarte bine la actul normativ pe care intenționează să-l promoveze Guvernul, s-ar putea să ne trezim cu o perpetuare a pensiilor speciale (...), culmea este între Crăciun și Revelion, când toată lumea are cu totul alte preocupări și dezbaterea publică este aproape inexistentă”, conform rfi.ro
Ionel Dancă a răbufnit: 'Avem de-a face cu Guvernul Grinch. Culmea este între Crăciun și Revelion, când toată lumea are cu totul alte preocupări'
Sursă foto: bugetul.ro
În opinia sa, ”parcă avem de-a face cu Guvernul Grinch, adică Guvernul care fură bucuria românilor de Crăciun, între Crăciun și Revelion și vin cu tot felul de măsuri, suprataxarea companiilor din petrol și țiței, modificări importante, netransparente, la Codurile Penale, eliminarea pensiilor speciale, așa-zisa eliminare, dar de fapt, dacă ne uităm foarte bine la actul normativ pe care intenționează să-l promoveze Guvernul, s-ar putea să ne trezim cu o perpetuare a pensiilor speciale (...), culmea este între Crăciun și Revelion, când toată lumea are cu totul alte preocupări și dezbaterea publică este aproape inexistentă”, conform rfi.ro
Trending

08:19Actual
Alertă meteo pentru 6 județe din România, din 26 martie. Prognoza ANM cu vijelie și ninsori

14:28Actual
Domeniul în care se caută urgent 10.000 de angajați, dar prea puțini doresc. Salariile sunt peste medie

25 marExterne
100 de lei de benzină în țara vecină. Statul le acordă acest ajutor, pe fondul scumpirilor

12:20Actual
Radiere fiscală 2026. Pași esențiali după ce ai vândut mașina și actele necesare

18:09Actual
IKEA dă 250 de lei gratis pentru clienții fideli. Oferta începe din 1 aprilie 2026
Articole Similare

25 marActual