Ionel Dancă, ieșire în forță: 'Cine îl atacă pe Ludovic Orban, atacă PNL. Echipa câștigătoare nu se schimbă - Ludovic Orban președinte'

Autor: Cătălin Motea

Publicat: 07-07-2021 21:15

Actualizat: 07-07-2021 21:12

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Membrii PNL din ţară sunt dezamăgiţi de ceea ce se întâmplă, a afirmat miercuri purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Ionel Dancă, care a anunţat că îl susţine pe Ludovic Orban pentru funcţia de preşedinte, la Congresul partidului din toamna acestui an.


"Această competiţie, care va da preşedintele PNL, la finalul tuturor conferinţelor judeţene şi după derularea procedurilor judeţene, este o competiţie pentru cine are cele mai bune soluţii pentru România şi pentru PNL pentru următorii patru ani. (...) Am fost în ţară şi vă spun sincer că membrii PNL sunt dezamăgiţi de ceea ce se întâmplă în acest moment cu PNL.

Noi, cei din echipa PNL, care îl susţinem pe Ludovic Orban pentru încă un mandat la conducerea PNL, avem cuvântul şi rezultate. Venim în faţa dumneavoastră după ce am obţinut cele mai bune rezultate pentru PNL din ultimii 30 de ani şi după ce am ales să nu lăsăm România la greu, să ne implicăm, indiferent de riscurile din carierele noastre politice ulterioare şi să trecem România prin cea mai dură pandemie. Am făcut-o, am reuşit şi acum oamenii aşteaptă", a spus Dancă, la conferinţa de alegeri a Organizaţiei Sector 3 a PNL.

Potrivit acestuia, oamenii nu vor vorbe, ci fapte, iar românii aşteaptă să fie pus în aplicare programul de guvernare.


"Timpul nu mai are răbdare. (...) Trecutul este glorios. (...) Cine îl atacă pe Ludovic Orban, atacă PNL. Viitorul fără baza trecutului nu se poate construi, iar cel mai solid amplasament pentru viitor pe care să-l oferim PNL şi României este Ludovic Orban şi strategia pe care el a oferit-o PNL. Echipa câştigătoare nu se schimbă - Ludovic Orban preşedinte", a susţinut Dancă, informează agerpres.ro
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri