Ministrul de Finanțe, Ionuț Mișa, a explicat, în Comisia Economică din Senat, că această Declarație 600 va aduce schimbări pentru cei care au contracte pe drepturi de autor. Mișa a explicat că aceștia vor plăti raportat la veniturile realizate efectiv, nu la veniturile prognozate. De asemenea, ministrul de Finanțe a explicat că se ia în calcul eliminarea achitării contribuției la sănătate pentru veniturile obținute din dividente, chirii etc., dar asta numai dacă persoana deja plătește
Această declarație 600 fost introdusă în 2012 și se depune în fiecare an. În fiecare an se depune până la 31 ianuarie, o singură dată de pe an, iar pe baza acestei declarații ANAF transmite deciziile de impunere.
De acum, aceste persoane care au drepturi de autor trebuie să declare, să depună declarațiile astfel încât organele fiscale să stabilească suma de plată în patru rate egale.
În anul precedent o persoană cu drepturi de autor plătea contribuții la venitul realizat. În anul 2018 el are obligația de a depune declarația 600. Spre exemplu, în anul precedent, dacă un om realiza venituri de 100.000 de RON, se rețineau contribuții pe această sumă. În anul 2018 va putea să plătească raportat la venitul pe care îl obține și are posibilitatea de a plăti mai mult, pentru a avea o contribuție mai mare la pensie.
Se va introduce o procedură de regularizare în așa fel încât persoana care nu realizează venitul estimat la începutul anului să poată raporta acest lucru, iar ANAF va lua în calcul acest lucru.
Ministrul Finanțelor a explicat că s-ar elimina obligația de a plăti contribuții la sănătate pe orice tip de venit. El a dat exemplul veniturilor din dividende, dar în aceeași categorie intră și veniturile din chirii sau din arenda terenurilor. Practic, pe actuala formulă, un om care are 3-4 surse de venit plătește la fiecare dintre acestea contribuția la sănătate de 10%.
”Ne gândim inclusiv la posibilitatea de a nu mai depune declarația și de a face plata la organul fiscal în funcție de CNP considerându-se că acea plată reprezintă declarația mea de plată a acelor contribuții. Această măsură va fi luată pentu a evita ca oamenii să mai stea la cozile de la ghișeele ANAF”, a mai precizat Mișa, potrivit stiripesurse.ro.
De asemenea, Ionuț Mișa a precizat că acolo unde este posibil se ia în considerare stoparea la sursă a contribuțiilor.
”Mergem pe ideea de conformare voluntară şi pe baza analizei de risc, să mergem să verificăm aceste plăţi unde considerăm că sunt elemente în altă formă.
La categoriile profesionale unde se poate realiza stopajul la sursă, luăm în calcul acest lucru, pentru a fi cât mai facil”, a mai spus ministrul de Finanțe.
Ionuț Mișa dă explicații: Ce se va întâmpla cu controversatul formular 600
Trending

10:26Entertainment
Nevasta lui Adrian Năstase, părăsită de un afacerist de succes. Mariajul cu Dan Dumitrescu s-a încheiat abrupt în vremea comunismului

11 febPolitica
De ce sunt huliți Ilie Bolojan și Nicușor Dan? Un fotograf a găsit răspunsul și l-a atacat pe Sorin Grindeanu

08:10Actual
Cartierul unde bogații României ae vor bate pe un apartament. Vor fi locuințe unice și de un lux orbitor

11 febEconomie
Directorul general al Altex subliniază criza în care se află România: „Am intrat, dar nu avem cifre care să ne spună că suntem acolo”

08:52Actual
Cât e impozitul pe apartamentele închiriate. Proprietarii care au chiriași nu vor avea beneficii

12:36Actual
Marele Victor Rebengiuc, ținta unor mesaje violente transmise în mediul online. Percheziție după amenințările îndreptate către actor

11 febPolitica
Nicușor Dan, față-n față cu americanii. Întâlnirea care poate atârna greu în povestea viitorului României

11 febActual
Ministrul Transporturilor a spus câți kilometri de drumuri de mare viteză vor fi dați în folosință în 2026. Condiția pentru îndeplinirea scenariului

11:34Actual
ANAF-ul, ciopârțit din temelii. Servicii desființate, iar un angajat s-ar putea deplasa în locațiile rămase fără unitate

10:30Actual
Frații Pavăl cumpără Carrefour România. Suma uriașă pe care proprietarii Dedeman o vor plăti pentru a prelua magazinele din țara noastră ale retailerului francez
Articole Similare

31 minute în urmăActual
Fenomenul „Trad-Wife” în România și revenirea la valorile conservatoare în familie

17:40Actual
Decizia stranie în cazul Kristof Lajos, „profesorul de genii”. Apelul i-a îndulcit pedeapsa inițială

17:04Actual
O investiție de zeci de milioane de euro a adus inaugurarea Băneasa Tumor Center Hospital: „Un ecosistem medical în care pacientul se află în centrul fiecărei etape”

16:50Actual
Proteste în București și în mai multe orașe din țară împotriva taxelor majorate și a măsurilor fiscale ale Guvernului

16:40Actual



