Ireal! Cum a putut depune un consilier de la PNL jurământul, nici în comedii nu vezi așa ceva, imagini virale

Autor: Ioana Vladucu

Publicat: 30-01-2026 11:25

Article thumbnail

Sursă foto: captură video

Pare banc sau regie, dar este cât se poate de real și s-a întâmplat chiar zilele acestea, la Brăila. Mai în glumă, mai în serios, Costel Petrică Popa și-a depus jurământul ca-n producțiile lui Mihai Bendeac. Filmat fiind momentul, a devenit rapid viral pe rețelele de socializare. Ulterior, a venit și „apărarea” consilierului.

Pentru cei care nu au văzut momentul, vă explicăm imediat. PNL-istul este consilier municipal și a mai avut această funcție și în trecut, semn că știa discursul. Nu din acest motiv, se vede clar pe filmare cum la un moment dat pare plictisit și spune „la, la, la” în loc de text.

„Subsemnatul Popa Petrică Costel, consilier la, la, la… jur să respect Constituţia şi legile ţării”, a rostit alesul local jurământul de credinţă în şedinţa Consiliului Local Municipal Brăila, pe data de 29 ianuarie.

Iată și imaginile:

CITEȘTE ȘI: Top 5 filme și seriale celebre din care s-a inspirat Călin Georgescu în discursurile sale. Susținătorii săi nu și-au dat seama că replicile erau traduse

Cine este Costel Petrică Popa și cum se justifică după momentul „la la la…”: „Nu am făcut Constituţie sau la Biblie”

Politicianul are 68 de ani și are mai bine de 30 de ani de activitate în administrația publică, fiind primar în perioada lui Nicolae Ceaușescu. Consilierul de la PNL a venit în locul avocatei Nicoleta Ivașcu, abia demisionară din Consiliul Local. Petrică susține că a respectat protocolul, dar era răcit. A mai și tușit de câteva ori când l-au sunat jurnaliștii.

„Fiind puţin cu probleme de sănătate, m-am grăbit şi am trecut mai repede peste preambulul jurământului. Dar jurământul a fost depus corect, vă asigur. Nu am făcut niciun afront la Constituţie sau la Biblie. Nu e o simplă formalitate, e o mândrie. Dar, ce să spun… cred că era mai bine să nu mă fi prezentat la şedinţă, oricum am avut probleme de dimineaţă”, a explicat consilierul, pentru HotNews.ro.

Nu se știe dacă vor fi luate și măsuri după acest eveniment sau dacă brăilenii s-au și revoltat, nu doar amuzat. Cert este că momentul a devenit viral după ce presa locală a filmat discursul și l-a pus pe rețelele de socializare. Totul a pornit de la publicația DeBrăila.ro.

CITEȘTE ȘI: Coșmarul de la avizierul blocului: întreținerea! Enorm de mult pentru cine stă la apartament de 2 camere

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri