Irina Tănase rupe tăcerea despre momentele dificile prin care trece Liviu Dragnea în închisoare: 'A avut un tratament diferit față de ceilalți deținuți întotdeauna, dar diferit nu în sensul pozitiv'

Autor: Ion Motea

Publicat: 07-06-2021 21:49

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Iubita fostului lider al PSD Liviu Dragnea, Irina Tănase, a declarat că acesta are în continuare probleme de sănătate netratate și că ”încearcă să ajungă sănătos acasă”.






Irina Tănase a fost întrebată, luni seară, la Antena 3, ce face Liviu Dragnea şi a răspuns: ”Nu, nu este bine, este în continuare în puşcărie, în continuare cu probleme de sănătate netratate. Încearcă să ajungă sănătos afară, acasă. Asta este ce face Liviu Dragnea”.


Iubita fostului lider al PSD susţine că Dragnea, pe care îl vizitează în mod constant, ”a avut un tratament diferit faţă de ceilalţi deţinuţi întotdeauna, dar diferit nu în sensul pozitiv” şi că a avut ”tot felul de şicane”.




Ea a povestit că Dragnea ”stă în celulă cu încă trei domni” iar ”problema cea mai mare este lipsa de lumină şi faptul că stau între betoane”.





”În sistemul penitenciar, ultima grijă este bunăstarea deţinutului pe nimeni nu interesează chestia asta acolo. (...)  Un aspect esenţial ar fi acela că toată lumea trebuie să înţeleagă că aceşti oameni sunt acolo pentru că sunt privaţi de libertate, eu nu sunt duşi acolo spre a fi exterminaţi, ei nu sunt duşi acolo pentru a fi torturaţi, chinuiţi, pedeapsa lor este de privare de libertate. Condiţiile sunt rele şi mai rele sunt abuzurile, care în cazul nostru au fost şi publice”, a mai declarat Irina Tănase.

Folosind pluralul, Irina Tănase a povestit că ”noi am avut şi un proces”, legat de faptul că Dragnea a vrut să îşi facă un RMN pe banii săi, nu pe cei ai Casei de Asigurări de Sănătate, ”pentru că îşi permite” şi vrea să plătească, însă până a primit acest drept a durat jumătate de an. Ea susţine că timp de şase luni Dragnea a stat 23 de ore pe zi în cameră, fără a primi tratament.

”Noi am avut şi un proces şi am câştigat în instanţă că dreptul lui la sănătate a fost încălcat”, a povestit ea.


Întrebată cine i-a aplicat fostului preşedinte al Camerei Deputaţilor tratamentele pe care le descrie, Irina Tănase a răspuns: ”În cazul lui nu se întâmpla nimic la decizia personalului din penitenciar. În totdeauna mai sus. Ordinul de la vine, nu ştiu, dar aşa era ordinul”.

Tănase susţine că, înainte de sentinţa de condamnare, atât Dragnea, cât şi ea au fost ameninţaţi, susţinând că la adresa lui Dragnea au fost ameninţări cu privire la integritatea sa şi a copiilor, iar ea a fost ameninţată în aşa fel încât ”îi era frică să iasă din casă”, conform news.ro.

Vezi și:


Irina Tănase, iubita lui Liviu Dragnea, despre cele mai grele momente prin care a trecut: ‘Am primit amenințări cu moartea. Au instigat oamenii să intre peste noi în casă’
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri