Iris are 8 restaurante de condus la 93 de ani. Cine este femeia alintată "Regina carbonarei"

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 07-07-2024 21:17

Actualizat: 07-07-2024 21:25

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Povestea lui Iris, o femeie în vârstă de 93 de ani, care conduce cu mână de fier lanțul de restaurante Osteria Da Fortunata este una fascinantă. În ciuda vârstei sale înaintate, italianca este creierul afacerii pornite de bunica sa în anii 1920. Tenacitatea și dedicația sa sunt o adevărată inspirație pentru cei tineri. 


În ciuda faptului că are 93 de ani, Iris conduce cu mare pasiune lanțul de
restaurante Osteria Da Fortunata, care sunt renumite pentru preparatele tradiționale italienești din paste. Datorită calității produselor din restaurantele sale, Iris a primit supranumele de „Regina carbonarei”.

Povestea lui Iris, „regina carbonarei”


Iris a început să lucreze la 13 ani și nu a părăsit niciodată lumea restaurantelor. În prezent, ea conduce opt locații ce fac parte din imperiul culinar creat în urmă cu mulți ani chiar de bunica sa. Mai exact, povestea afacerii
începe în anii 1920, atunci când bunica lui Iris, Fortunata, a deschis în centrul orașului Roma primul restaurant Osteria Da Fortunata.

De-a lungul anilor, Iris a reușit să dezvolte afacerea începută de bunica sa, ajungând în prezent să dețină opt restaurante în Roma, Milano, Bologna și Miami, în care lucrează peste 480 de angajați. În această afacere sunt implicați nu mai puțin de 40 de membri ai familiei lui Iris.
„De la acel prim restaurant deschis de bunica au venit altele trei în Roma și un al patrulea este în deschidere. Dar avem și două activități în Milano, una în Bologna și una, gândiți-vă, în Miami!

Într-o zi – a povestit fiica ei Piera – mi-a spus că ar fi important să deschidem un restaurant în Miami. Eu nu eram foarte de acord, dar ea a insistat și ne-am dus în SUA.

A ales ea strada unde să deschidem. Și, ca întotdeauna, a avut dreptate. Turiștii care mănâncă la noi în Roma, după aceea revin chiar în Miami pentru a regusta acele arome pentru ei cu adevărat de neuitat!”, a povestit Iris.

(VEZI ȘI: Locul de basm din Italia care nu mai primește turiști. Motivul din spatele acestei decizii luate de autorități)

Secretul din spatele succesului


Iris a dezvăluit care este secretul din spatele afacerii pe care o conduce. Italianca a explicat că face totul din pasiune și s-a canalizat pe a face puține preparate în restaurantele sale dar să fie de cea mai bună calitate. În plus, rețetele s-au păstrate neatinse de-a lungul anilor, fiind respectate cu strictețe și în prezent. Astfel, sub conducerea lui Iris, Osteria Da Fortunata a devenit sanctuarul bucătăriei romane.
„Osteria Da Fortunata, pe care o conduc și care poartă numele bunicii mele, este templul mâncării tradiționale romane, îmbogățite de bunătatea unei paste făcute în casă.

Dar aici, la noi, carbonara rămâne punctul de atracție pentru stelele de la Hollywood, vip-uri, celebrități, politicieni și, evident, mulți turiști care ne caută datorită recomandărilor.

Ideea mea este că trebuie să faci puține lucruri, dar să le faci cel mai bine și întotdeauna în același mod.

Ceea ce îmi dă forța să continui este pasiunea mare care de 80 de ani îmi ghidează viața. Fără a uita, evident, familia care este pentru mine un punct de referință esențial”, a declarat Iris.

(NU RATA: Invazie în „Maldive de Europa”, stațiunea apropiată de București. Turiștii năvălesc într-unul dintre cele mai instagramabile locuri de pe continent)
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri