Directorul general Francesco Vaia, de la Birourile de Sănătate Maritină, Aeriană și Frontieră, a instituit un nivel de alertă și vigilență pentru toate mărfurile care vin în țară. Scopul măsurii este acela de a ține sub control epidemia care s-a extins rapid.
Dengue a ajuns și în Italia. 82 de cazuri de îmbolnăvire au fost semnalate
În momentul actual, boala dengue a ajuns în 3 țări din Europa. Prima este Italia, unde sunt deja 82 de cazuri. Pe locul al doilea este Franța, unde sunt 43 de cazuri, iar în Spania sunt doar 3 pacienți infectați.
„În 2023 am avut cel mai mare număr de cazuri și transmisii autohtone de dengue de până acum. Schimbările climatice, dar și mișcările dintre oameni sunt în principal responsabili pentru circulația dengue în zone noi”, a explicat Alessandro Marcello, șeful laboratorului de virologie moleculară al Centrului Internațional de Inginerie Genetică și Biotehnologie care își desfășoară activitatea în Zona Parcului Științific din Trieste.
Reglementările Internaționale de Sănătate impun ca zona aeroportului/portului din 400 de metri din jur să fie ținute libere de surse de infecție și contaminare, deci și de rozătoare și insecte.
CITEȘTE ȘI: Un român a alertat întreaga poliție din Italia! Bărbatul de 44 de ani a dispărut de câteva zile, iar familia îl caută disperată!
Boala dengue, cauzată de un țânțar
Mușcătura unui tânțar pare să fie responsabilă pentru boala care face ravagii în Italia. Aedes aegypti, un specific țânțar vector al Zika și totodată al virusului Dengue. Acest țânțar nu este prezent în țară, ceea ce înseamnă că virusul este „de import”.
„Din cauza creșterii globale a cazurilor de dengue, la dispoziția directorului general, Francesco Vaia, Birourile de Sănătate Maritimă, Aeriană și de Frontieră (Usmaf-Sasn) trebuie să ridice nivelul de alertă și vigilență față de vectorii proveniți din și mărfuri importate din țări în care riscul de a contracta boala este frecvent și continuu sau în care este prezent Aedes aegypti.
Așa cum se prevedea deja prin circulara Ministerului Sănătății din 28 septembrie 2017, și în conformitate cu Planul Național de Prevenire, Supraveghere și Raspuns la Arboviroză (Pna) 2020-2025, recomandă ca Usmaf-Sasn să monitorizeze cu atenție dezinfecția aeronavelor și să evalueze posibilitatea emiterii ordinelor pentru efectuarea de intervenții extraordinare pentru supravegherea populațiilor de vectori și alți dăunători și pentru dezinfestare”, se arată într-o circulară.
Așadar, românii care vor să meargă în Italia trebuie să se pregătească pentru controale la punctele de trecere.
CITEȘTE ȘI: O badanta româncă din Italia a ajuns pe drumuri după ce fiica i-a vândut casa și a cheltuit toți banii! Din ce a ajuns să trăiască acum femeia!


















