Iubita primarului din Brașov s-a făcut cu o casă de 200.000 de euro. Allen Coliban și-a cedat locuința din Schei partenerei de viață

Autor: Nicu Pătrașcu

Publicat: 20-06-2024 16:20

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

În declarația de avere publicată pe site-ul primăriei Brașov, primarul Allen Coliban arată că locuința din Schei a fost cedată partenerei de viață, Camelia Clem, prin metoda dării în plată. Mai multe persoane din anturajul edilului susțin că imobilul, evaluat la peste 200.000 de euro, are nevoie de lucrări ample de renovare, iar acestea sunt susținute de femeia de afaceri Camelia Clem. 


Primarul Brașovului, Allen Coliban, a rămas fără casa de 200.000 de euro. În declarația de avere s-a specificat faptul că aceasta a fost a fost cedată partenerei de viață, Camelia Clem, prin metoda dării în plată. De asemenea, Coliban a trecut datorii acumulate din cauza campaniei de peste 35.000 de euro. Astfel, potrivit declarației, el s-a împrumutat de la anumite persoane fizice, nenominalizate, de 40.000 de lei și 29.000 de euro. Pe de altă parte, în această declarație se arată faptul că edilul a câștigat în 2024, 208.884 de lei din indemnizația de primar.


La capitolul mașini, edilul este ceva mai sărac. Acesta deține două
autoturisme, un Volkswagen T4 din 1994 și un Mercedes C180 din anul 2003. Pe de altă parte, mai deține un apartament de 45 m pătrați pe care la dobândit în anul 2002 prin moștenire. În rest, din declarație nu rezultă că ar avea familie, copii, soție, etc…


Citește și: Iubita primarului din Brașov, Allen Coliban, a cumpărat o clădire doar de dragul partenerului și al partidului

Allen Coliban a pierdut bătălia pentru Primăria Brașov


Allen Coliban, primarul în funcție al Brașovului, a pierdut alegerile pentru un nou mandat de edil. Acesta a fost învins de George Scripcaru, primar al Brașovului în perioada 2004 - 2020.
„Am pierdut alegerile la Primăria Brașov. Îmi asum această înfrângere și sunt convins că și mulți dintre voi simțiți același regret adânc. Îmi pare rău. Vă mulțumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-ați acordat. Pentru toată energia. Pentru toate încurajările. Pentru curajul pe care l-ați avut, mulți dintre voi, de a vă asuma o susținere publică a campaniei mele. Doar cine nu a locuit în Brașov în ultimii 20 de ani nu înțelege dimensiunea curajului vostru. De multe ori m-ați întrebat "cum e, mai poți?" Da, mai pot! Lucrurile nu se opresc aici. Sunteți peste 45.000 de brașoveni care mi-ați acordat încrederea, cu peste 10.000 mai mulți decât în 2020. O creștere similară avem și la Consiliul Local, unde Alianța Uniți pentru Brașov va avea 11 sau 12 mandate. Cu puterea dată de voi ne vom lupta, în continuare, pentru binele orașului nostru", a transmis pe Facebook Allen Coliban

Vezi și: Cartierul din Brașov, desființat de un turist care a auzit obiceiurile locale: „Dumnezeule! E o nebunie curată”
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri