Iubitul Elenei Udrea vrea să dea lovitura! Ce afacere își va deschide acesta

Autor: Ancuța Paraschivoiu

Publicat: 28-08-2017 17:37

Actualizat: 28-08-2017 16:54

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea are o relație de mai bine de un an cu Adrian Alexandrov. Dacă de Udrea se știe faptul că are o avere impresionantă, nici iubitul său nu o duce prea rău. Acesta a fost modelul lui Cătălin Botezatu și a încercat și o carieră în televiziune, absolvind chiar și o școală la Londra.


De asemenea, Adrian Alexandrov a lucrat într-o importantă companie ce se ocupă cu tranzacții imobiliare, acesta având funcția de broker.


Sprijinit de frumoasa blondă, acesta a decis că este timpul să-și deschidă o afacere proprie în imobiliare. Potrivit
Digi24, acesta și-a deschis o companiei imobiliară proprie pe care a afiliat-o brandului Re/Max, cel mai mare francizor din lume pe segmentul agențiilor imobiliare.




"Am hotărât să îmi cresc implicarea pe cont propriu în afacerile imobiliare, asa ca am preluat franciza Remax, fiind total angajat și încrezător în acest nou proiect. Piața imobiliară românească s-a dezvoltat tot mai puternic de la an la an după criza economică, acum construindu-se foarte mult și tranzacționându-se proprietăți la prețuri foarte mari", a declarat Alexandrov.

Vezi și Foarte interesant! Ce sume importante primește lunar Leonard Doroftei de la statul român, deși zice că moare de foame

Dezvăluire incendiară a lui Liviu Dragnea! Cine ar fi luat MILIARDE fără să facă NIMIC


Neașteptat! Câți bani a strâns în conturi Luminița Anghel și pentru ce partid a candidat la alegeri parlamentare

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri