Președintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, Iulian Bulai, membru USR PLUS, a comentat subiectul numirii Andreei Moldovan la OMS într-o postare pe pagina sa de Facebook, al cărei conținut a fost modificat de mai multe ori. Politicianul îl atacă pe Florin Cîțu (boierul) pentru că a demis-o din funcție pe Andreea Moldovan și dă de înțeles că România ar fi condusă din afară de alte forțe (domnitorul): ”Unde a scuipat boierul, a pupat domnitorul!”.
”Dr. Andreea Moldovan va lucra la Organizația Mondială a Sănătății la Geneva.
Unde a scuipat boierul, a pupat domnitorul! Așa zicem noi, moldovenii.
Zeci de mii de români părăsesc țara și lucrează cu succes afară, pentru că aici li se dă cu piciorul.
Un caz în plus. Dacă i se întâmplă unui profesionist, vremelnic ministru secretar de stat, evident că i se poate întâmpla și unui IT-ist, asistent medical, șofer sau cercetător.
Acest tratament meschin față de resursa umană din România trebuie să înceteze.
PS: corectă observația domnului Daniel Vinca: Doamna Veorica de ce nu pleacă și ea la muncă în străinătate? Undeva pe la BERD, sau Banca Centrală Europeană?!”, a scris Iulian Bulai pe Facebook.













