Voturile din patru regiuni din estul Ucrainei, care vizează anexarea teritoriului pe care Rusia l-a luat cu forţa, au fost organizate duminică pentru a treia zi. Parlamentul rus ar putea lua măsuri pentru a oficializa anexarea în câteva zile.
Prin încorporarea zonelor Luhansk, Doneţk, Kherson şi Zaporizhzhia în Rusia, Moscova ar putea prezenta eforturile de a le recuceri ca fiind atacuri asupra Rusiei însăşi, un avertisment pentru Kiev şi aliaţii săi occidentali.
Consilierul american pentru securitate naţională, Jake Sullivan, a declarat duminică că Statele Unite vor răspunde la orice utilizare de către Rusia a armelor nucleare împotriva Ucrainei şi că a explicat Moscovei "consecinţele catastrofale" la care se va expune.
"Dacă Rusia depăşeşte această linie, vor exista consecinţe catastrofale pentru Rusia. Statele Unite vor răspunde în mod decisiv", a declarat Sullivan la emisiunea "Meet the Press" de la postul de televiziune NBC.
Ultimul avertisment al SUA a urmat unei ameninţări nucleare abia voalate făcute miercuri de preşedintele Vladimir Putin, care a declarat că Rusia va folosi orice armă pentru a-şi apăra teritoriul.
Ministrul de externe Serghei Lavrov a făcut această afirmaţie mai direct într-o conferinţă de presă, sâmbătă, după un discurs ţinut în faţa Adunării Generale a ONU de la New York, în care a repetat afirmaţiile false ale Moscovei pentru a justifica invazia, potrivit cărora guvernul ales de la Kiev a fost instalat în mod ilegitim şi plin de neonazişti, conform news.ro


















