Job la mare căutare, mai ales pe timp de vară. Ce salarii primesc livratorii acum, pe timp de caniculă

Autor: Luciana Polite

Publicat: 16-07-2024 13:23

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Un job extrem de căutat, pentru care se fac angajări masive, este cel de livrator de mâncare. Mulți români refuză să meargă la supermarket când temperaturile sunt extrem de ridicate. Astfel, aleg, din confortul casei, unde au aer condiționat, să dea comandă și doar să deschidă ușa, când vin produsele. Multe firme din domeniu sunt copleșite de volumul de muncă și au început să posteze anunțuri de angajare. Totuși, curierii se plâng că au obosit să lucreze pe arșiță. 


Conform datelor transmise de
firmele de curierat, în ultima săptămână, numărul comenzilor a crescut cu peste 20% față de iulie 2023. Cifrele sunt mari și în comparație cu ultimele două săptămâni. Românii au cumpărat de 4 ori mai multe băuturi, mai ales apă. Nu s-au mai dus la magazin, ci s-au bazat pe livratori. Preferă să plătească transportul decât să iasă din casă.

Cele mai multe comenzi au fost înregistrate între orele 12:30 și 14:00, când temperaturile sunt amețitor de mari. Să lucrezi acum curier este o adevărată provocare. Merită acest job? Andrei, care își câștigă traiul din meserie, nu pare deloc mulțumit, spunând:

„Am 2 litri de apă la mine. Murim de cald în mașină, dar pe bicicleta, cu mănusi și îmbracați. Clienții, mai ales când ne văd că avem de urcat 4-5 etaje și ne văd că gâfâim din toate puterile așa, ne lasă în medie 10-15 lei”, a transmis tânărul, pentru PRO TV.

CITEȘTE ȘI: Veniturile lui Mugur Isărescu cresc de la un an la altul. Pensia de nabab pe care a încasat-o guvernatorul BNR

Cât se câștigă dacă accepți un job de curier


Cei de la TAZZ by eMag, de exemplu, au postat recent un anunț de angajare, în care se arată că oferă:

  • Training și suport pe toată perioada de colaborare;

  • salariu variabil în funcție de comenzile livrate (30 de lei pe oră și tips -nu se dă mereu);

  • plată în fiecare săptămână, cash sau card;

  • bonusuri săptămânale, în funcție de performanță, condiții și perioada de livrare;

  • 100 de lei dacă recomanzi unui prieten;

  • 5% decont pentru combustibil și piese;

  • asigurări RCA, cu reducere de angajat.


De precizat: job-ul este cu angajare imediată.

Cei de la Bolt vin cu o altă variantă. În primul rând, trebuie să vii tu cu:

  • Un mijloc de transport (bicicleta, trotinetă, mașină, scuter);

  • Un smartphone cu Android / iOS;

  • Geanta Bolt Food / Glovo.


În schimb, primești:

  • salariu săptămânal, în funcție de cât muncești;

  • 5% decont la combustibil;

  • program flexibil;

  • bonus de vreme rea și aglomerație;:

  • bonusuri lunare și de recomandare;

  • contract de muncă pe o perioadă nedeterminată.


CITEȘTE ȘI: Beleaua de care Florian Coldea nu mai scapă. Fostul adjunct al șefului SRI a primit veștile proaste de la DNA
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri