În ultima vreme, Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD, s-a aflat în centrul unor momente tensionate, acestea având legătură, în principal, cu afirmațiile sale la adresa premierului României, Ilie Bolojan.
O altă situație interesantă l-a avut pe politican în prim-plan, în urmă cu mai mult timp. Pe vremea când era președinte al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Grindeanu și-a publicat declarația de avere, care arăta veniturile înregistrate de el în 2019. Conform documentului, actualul șef al PSD a avut un salariu lunar de 44.000 de lei - aproape 10.000 de euro la acea vreme.
Sorin Grindeanu, „rege” în cadrul ANCOM
Sorin Grindeanu a bifat o creștere spectaculoasă la capitolul venituri în 2019 față de anul precedent. În 2018, el a avut un venit de 156.802 lei din remunerația oferită de ANCOM, în timp ce în următorul an, ex-premierul a obținut un venit de 528.221 lei. În acel moment, jurnaliștii de la Ziare.com au notat că asta însemna un salariu lunar net de 44.000 de lei.
Grindeanu reușise chiar să pună bani „la saltea”. Acea declarație de avere atesta că fostul ministru al Transporturilor își deschisese, în 2019, trei conturi bancare în care avea 37.000 de lei și 110.000 de euro.
În anul 2018, atunci când se vehicula în spațiul public că beneficiază, ca președinte al ANCOM, de un salariu lunar de 10.000 de euro, Sorin Grindeanu a explicat că primea 8.000 de lei, după apariția articolelor de presă care l-au băgat în gura nevestei.
„Fac un apel la voi și vă spun că abia am reușit să o conving pe soție”
„O chestiune personală sau două pe care vreau să le spun. Poate la voi (n.r. oamenii de presă din Timișoara) am mai mult succes decât am la colegii voștri din București. Vă rog să mă ajutați să nu mai am probleme acasă. Fac un apel la voi și vă spun că abia am reușit să o conving pe soție.
Să știți că nu am 10.000 de euro salariu, salariul meu este de 8.000 de lei. Așa că toată istoria asta... Acum, dacă întrebi pe oricine și s-ar face un sondaj, cred că nouă din 10 (n.r. persoane) ar spune că Grindeanu are 10.000 de euro pe lună. Am făcut apelul ăsta pentru că sunteți mult mai apropiați de mine, să mă ajutați ca lună de lună, soția mea, care este o cititoare de presă, să nu mai meargă pe anumite căi greșite, îmi pare rău că nu am venit cu fluturașul. Mi-aș dori, să ne înțelegem, să am un astfel de salariu”, declara Grindeanu în 2018, înainte de boom-ul salarial bifat
În comparație, Sorin Grindeanu a declarat că salariul lui de ministru a fost de aproximativ 13.000 de lei net, fiind al 180-lea salariu din Ministerul Transporturilor.
Clotilde Armand a vrut să-l „faulteze” pe fostul premier
Revenind asupra prezentului, trebuie notat că, după ce Curtea Constituțională a României (CCR) a declarat neconstituțională legea pensiilor magistraților, Coaliția de Guvernare s-a reunit în cadrul unei ședințe, discutându-se un nou proiect legislativ care să rezolve chestiunea. Totuși, întâlnirea nu a generat efectul dorit, fiind încheiată într-o atmosferă plină de tensiune.
Ulterior, Sorin Grindeanu a început să-l critice pe prim-ministru, după ce Ilie Bolojan a refuzat propunerea social-democraților de a forma un grup de lucru mixt pentru elaborarea unei noi legi.
Reacția liderului PSD a atras cuvinte grele din partea lui Clotilde Armand. Fostul primar din Sectorul 1 al Capitalei s-a exprimat pe Facebook, neavând milă de Sorin Grindeanu și nici de Marcel Ciolacu, fostul premier al României, pe care l-a numit „amicul covrigar de la Buzău” al șefului Partidului Social Democrat.
„Sorin Grindeanu, da, același care a scos peste 600.000 de oameni în stradă când era premier, pentru că voia să legalizeze hoția prin OUG 13, are acum tupeul să-i ceară demisia lui Ilie Bolojan. Dar așa sunt unii pesediști. A băgat România în faliment alături de amicul lui covrigar de la Buzău și acum face pe deșteptul.
E grotesc: un fost premier care a vrut să slăbească justiția îi cere demisia unuia dintre puținii oameni care au demonstrat că statul român poate fi reformat. Ilie Bolojan a transformat o comunitate într-un model de administrație, în timp ce Grindeanu a transformat Guvernul României într-un simbol al rușinii naționale.
A-l ataca pe Ilie Bolojan pentru că vrea reforma statului e ca și cum un piroman ar critica pompierii că sting prea repede incendiul. PSD-ul nu suportă oameni competenți pentru că le strică monopolul mediocrității”, a notat Clotilde Armand în mediul online

















