Potrivit unui experiment Observator, tinerii își pot găsi locul de muncă ideal fără prea mult efort. Peste 130 de companii se bat pe angajaţi, la târgurile de joburi organizate tot mai des în toată ţara.
„Avem poziţii deschise pe financiar-contabil şi IT support. Aveţi posibilitatea să fiţi trainuit în cadrul companiei noastre. Şi apoi să fiţi angajat. Trainingurile noastre ne vor aduce la un nivel maxim de cunoştinţe.”, a declarat PAULA FRĂŢILĂ, Employer Branding Manager.
Salariul de început e de 3.000 de lei, iar cursul durează trei luni. În urmă cu doi ani, cel mai greu se obţinea un job într-o bancă. Acum, şi acest lucru s-a schimbat.
„Chiar dacă nu ai nicio experienţă... poţi să aplici. Pentru partea noastră de vânzări, pentru front office. Acolo o să capeţi experienţă. (...) Acolo îţi faci practic intrarea într-o bancă.”, a declarat IULIANA NECULAI, specialist resurse umane.
Pentru a deveni bacheri, ar trebui urmat un curs care durează două luni, iar salarizarea porneşte de la 2.500 de lei. Nici în IT nu mai e nevoie de CV. Recrutarea se face pe baza unui test grilă.
Angajatorii admit că sunt anumite cuvinte cheie, pe care vor să le audă la interviul de angajare. Învăţarea continuă, adaptabilitatea, inteligenţa socială şi rezistenţa la stres şi munca în echipă sunt cele mai căutate calităţi.
Citește și:
Atenție, români! Cum puteți, mai nou, proceda pentru a beneficia de despăgubiri în caz de dezastru major produs de cutremur
S-a aflat! Iată cum a reușit Elena Udrea să părăsească țara cu sume colosale de bani
Pericol mare pentru Kaufland și Lidl! Marea lovitură pe care le-o pregătește un cunoscut lanț de magazine













