Jocurile se fac la SECRET! Cine ar putea ajunge la cârma GIGANTULUI ce se află în spatele Dacia

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 26-12-2017 14:11

Actualizat: 26-12-2017 12:08

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Cu ușile închise! În luna februarie a anului 2018, actualul șef al gigantului care se află în spatele Dacia ar urma să fie înlocuit.


În luna respectiv ar urma să fie desemnat succesorul actualului CEO al producătorului auto francez Renault. Având în vedere că mandatul CEO-ului Carlos Ghosn se va încheia în luna mai a anului viitor, la câteva săptămâni după ce acesta va împlini 64 de ani, procesul de selecţie a unui succesor al acestuia a demarat deja în spatele uşilor închise. Posibilul succesor ar urma să fie selectat încă din luna februarie, pentru ca acţionarii să se pronunşe în timpul următoarei adunări generale.


Conform Les Echos, candidații la această poziţie sunt în curs de a fi auditaţi. Pentru Carlos Ghosn, condiţiile actuale sunt ideale pentru a se retrage: Renault este aşteptat să raporteze din nou rezultate record în februarie, iar volumele vânzărilor se situează la cel mai ridicat nivel.


Ghosn se va retrage de pe plan operaţional în cadrul Renault. Acesta ar putea diviza funcţia de CEO pentru a păstra doar poziţia de preşedinte al grupului francez, după cum a procedat în cazul Nissan cu câteva luni în urmă. Oricum, Ghosn îşi va face în continuare simţită prezenţa în Boulogne. El are intenţia de a rămâne la conducerea Alianţei Renault-Nissan-Mitshubishi pentru moment. “În orice caz, ce se va întâmpla va fi prezentat foarte clar”, dau asigurări cei din apropierea CEO-ului.


În cazul Renault, procesul de selecţie se va concentra în mod clar asupra unui insider. „Pare dificil de desemnat cineva din exterior. Ar trebui ca acesta să fie cineva de-a dreptul excepţional”, explică un apropiat al lui Carlos Ghosn.

Câteva nume circulă deja. Este vorba de Thierry Bollore, bineînţeles, care s-a alăturat Renault în 2012, şi de Thierry Koskas, director comercial, cât şi de neamţul Stefan Mueller, director pe probleme de performanţă. Însă dorinţa statului va trebui de asemenea luată în considerare. Potrivit informaţiilor Les Echos, acesta nu doreşte în acest moment un străin. De altfel, acesta vrea ca viitorul CEO să-i poată succeda lui Ghosn şi la conducerea Alianţei, nu numai a Renault, iar în acest sens partenerii japonezi vor trebui de asemenea să-şi dea acordul. Există şi trei foşti directori ai Renault pe care executivul i-ar putea lua în calcul, însă aceştia par puţin prea în vârstă. Este vorba de Didier Leroy, numărul doi în cadrul Toyota, de 60 de ani, Carlos Tavares, şef al PSA, şi Patrick Pelata, cu vârste de 59 şi respectiv 62 de ani, scrie zf.ro.

De asemenea, mai există şi soluţia unui outsider total, chiar şi din afara sectorului auto. Numele lui Fabrice Bregier, vehiculat de două sau trei luni ca posibilitate mai puţin sau mai mult credibilă, a revenit în forţă odată cu plecarea sa din cadrul Airbus în luna februarie.

Vezi și Angajații unui GIGANT lucrează la FOC AUTOMAT! Unde se muncește până la ORA 24:00, chiar și în a doua zi de Crăciun

De unde atâția bani?! Averea URIAȘĂ a lui Liviu Tit Brăiloiu, parlamentarul PSD care a înjurat-o pe senatoarea USR, Florina Presada


28 de ani de la Revoluție! Ce pensie are ACUM Petre Roman, primul premier al României post-decembriste
Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri