Declarația vine după demisia prim-ministrului britanic Boris Johnson.
"Regatul Unit şi Statele Unite sunt cei mai apropiaţi prieteni şi aliaţi, iar relaţia specială dintre popoarele noastre rămâne puternică şi durabilă", a declarat Joe Biden, potrivit AFP.
"Aştept cu nerăbdare să continuăm strânsa cooperare cu guvernul Regatului Unit, precum şi cu aliaţii şi partenerii noştri din întreaga lume, legat de o serie de priorităţi de primă importanţă", a adăugat el.
"Acest lucru include menţinerea unei abordări puternice şi unite pentru a sprijini poporul ucrainean într-un moment în care se apără împotriva războiului brutal al lui Putin împotriva democraţiei sale, precum şi tragerea la răspundere a Rusiei pentru acţiunile sale", a continuat liderul de la Casa Albă.
Textul nu face nicio referire la Boris Johnson care şi-a anunţat joi demisia după o avalanşă de demisii din guvernul său şi numeroase scandaluri, informează agerpres.ro.


















