Paul-Philippe al României este în prezent încarcerat în Malta, unde a fost arestat pe 28 aprilie în baza unui mandat european de arestare emis de justiția română în decembrie 2020. În vârstă de 75 de ani, acesta era refugiat în Franța, iar avocații săi reușiseră ca justiția franceză să respingă executarea mandatului de arestare la sfârșitul anului 2023.
„Instanța de fond din Malta a hotărât predarea lui Paul-Philippe al României.
El a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de cumpărare de influență și complicitate la abuz în serviciu și pentru un prejudiciu de 9,5 milioane de euro. Este o decizie așteptată de Ministerul Justiției și de statul român, care face constant eforturi pentru aducerea fugarilor în țară.
Hotărârea nu este definitivă, poate fi atacată", a transmis Alina Gorghiu
Vezi și: Radu Mazăre iese din închisoare, la 5 ani după ce a fost extrădat din Madagascar! Decizia Tribunalului Ilfov este definitivă
Fuga prințului Paul de România
Paul de România a fost dat în urmărire în decembrie 2020 după ce a fugit din țară înainte de a fi condamnat definitiv de instanța supremă la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa. În 27 iunie 2022, el a fost prins pe stradă, la Paris, iar la verificări a prezentat un pașaport eliberat de autoritățile britanice. În luna septembrie, a fost eliberat din închisoare printr-o decizie a Curții de Apel Paris, fiind plasat sub control judiciar.
Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat pe 17 decembrie 2020, sentința definitivă în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa, iar Prințul Paul a fost condamnat la trei ani și patru luni de închisoare cu executare. În prima instanță, el primise 3 ani cu suspendare. După pronunțarea deciziei de condamnare, polițiștii au mers la locuința lui Paul al României, din centrul Capitalei, pentru a-l duce la penitenciar, însă nu l-au găsit acasă. De atunci, el era dat în urmărire internațională și căutat de Poliția Română.
Citește și: Lovitură încasată de statul român! Omul de afaceri Puiu Popoviciu nu va fi extrădat în România















