Într-un judeţ din ţara noastră, numărul persoanelor care se află în câmpul muncii este mai mic decât cel pensionarilor.
Mai mult, în ultimele luni, numărul pensionarilor a fost într-o continuă creștere și se va menține acest trend, având în vedere faptul că urmează alte câteva sute și chiar mii de pensionări de la Complexul Energetic Oltenia.
Numărul mediu al pensionarilor în trimestrul I 2023 a fost de 80.045 persoane cu 1,6% mai mare faţă de trimestrul I 2022 (78.806 persoane), în Gorj.
De asemenea, efectivul salariaților din economia judeţului Gorj, la sfârşitul lunii aprilie 2023, a fost de 78.864 persoane, în creştere cu 47 persoane faţă de luna precedentă.
Pensia medie a fost de 2.338 lei (locul 4 în clasamentul judeţelor ordonate descrescător, cu 335 lei mai mare faţă de pensia medie la nivel naţional), cu 16,4% mai mare faţă de perioada similară din anul precedent (2.009 lei).
În schimb, efectivul salariaților din economia judeţului Gorj, la sfârşitul lunii aprilie 2023, a fost de 78.864 persoane, în creştere cu 47 persoane faţă de luna precedentă, potrivit antena3.ro
Județul din România unde există mai mulți pensionari decât salariați! Motivul pentru care acest trend se va menține
Trending

06 febActual
Înalta Curte avertizează Guvernul asupra independenței justiției după scrisoarea transmisă Curții Constituționale

06 febActual
Nervoasa Olguța Vasilescu, replică tăioasă pentru ministrul Apărării. Primărița nu e de acord cu acuzațiile lui Radu Miruță: „Cred că și cu busola în mână s-ar pierde prin Craiova”

06 febExterne
Țara europeană unde au fugit toți giganții auto din Europa. Germania, Franța, SUA sau Japonia au pierdut supremația

06 febActual
Vin geruri și zăpezi în final de februarie 2026. Prognoza meteorologică nu este cea mai optimistă

06 febActual
Păcăleala lui Ilie Bolojan pentru 2027. Impozitele se vor mări și anul viitor, în ciuda promisiunilor guvernanților

06 febActual
Falimentul bate la ușile Capitalei. Ciprian Ciucu nu mai știe ce să facă pentru a salva orașul de la un colaps financiar

06 febActual
Brandul de haine ieftine invadează Capitala. Unde se deschide primul magazin în care bucureștenii se vor putea bucura de prețuri mici

06 febSocial
Ministrul Muncii anunță noi forme de sprijin pentru pensionari. Vor putea primi până la 1.000 de lei

06 febActual
Sistemul e-SIGUR schimbă regulile pe șosele, iar șoferii vor deveni clienți constanți ai amenzilor

06 febActual
Se strânge lațul în jurul lui Robert Negoiță. Plasat sub control judiciar, edilul nu mai poate nici să-și continue activitatea în fruntea Primăriei Sectorului 3
Articole Similare

06 febActual
Chiriile din București ating noi maxime în 2026. Sectorul 1 rămâne cel mai scump din Capitală

06 febActual
Gheorghe Dincă a încercat să iasă din închisoare, iar acum are de plată către stat. Este condamnat pentru ororile comise

06 febActual
Vlad Pascu fura aur din casa părintească pentru a-și cumpăra substanțe interzise. Șoferul care a produs accidentul de la 2 Mai a cheltuit peste un miliard de lei pe viciu

06 febActual
Primăria Capitalei bagă în reparații 76 de artere. 585 de probleme au fost identificate de muncitori

06 febActual



