Județul în care apa din fântânile publice este o adevărată otravă. Locuitorii din zeci de localități o consumă zilnic fără să știe pericolele la care se expun

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 23-05-2025 13:58

Actualizat: 23-05-2025 14:02

Article thumbnail

Sursă foto: Pixabay

Un județ al României se confruntă cu probleme majore legate de apa potabilă. În urma verificărilor efectuate în perioada 2024 – 2025, inspectorii DSP Prahova au descoperit că apa din fântânile publice din zeci de localități conține nitrați, nitriți, cloruri, amoniu și bacterii de toate tipurile, unele extrem de nocive pentru sănătatea oamenilor. Astfel, locuitorii acestor urbe se expun la mari pericole fără să știe.

În perioada 2024 – 2025, Direcția de Sănătate Publică Prahova a monitorizat fântânile publice din zeci de localități din județ. În urma verificărilor efectuate în acest interval, inspectorii DSP au descoperit că apa din fântânile publice din 45 de localități din Prahova conține nitrați, nitriți, cloruri, amoniu, dar și numeroase bacterii, cum ar fi E-coli și enterococi. Mai exact, în peste 40% dintre localitățile prahovene apa din fântâni nu este conformă din punct de vedere microbiologic și nu întrunește parametrii fizico-chimici optimi.

Potrivit Observatorulph.ro, în nu mai puțin de 26 de localitățile din Prahova, în apa din fântâni a fost semnalată prezența nitraților sau nitriților. Acestea sunt: Albești – Paleologu, Boldești – Scăeni, Cărbunești, Ceptura, Colceag, Dumbrăvești, Fântânele, Fulga, Gornet – Cricov, Izvoarele, Lapoș, Lipănești, Măgurele, Plopu, Provița de Jos, Sângeru, Starchiojd, Ștefești, Surani, Tătaru, Teișani, Tomșani, Vadu Săpat, Valea Călugărească, Vălenii de Munte și Vărbilău.

În urma analizelor de laborator, în apa din fântânile publice din alte localități prahovene a fost depistat amoniu, care arată clar că apa a fost poluată și cu alte elemente chimice sau chiar cu bacterii care au efect nociv asupra sănătății. Dacă are un conținut ridicat de amoniu, apa își schimbă proprietățile, ducând și la modificări ale gustului și mirosului său.

(CITEȘTE ȘI: Noul virus care pune stăpânire pe România. Creșterea tot mai mare a cazurilor de infecție cu rotavirus le dă fiori medicilor din țara noastră)

Apa din zeci de localități prahovene este neconformă din punct de vedere microbiologic

Potrivit DSP Prahova, în urma analizelor de laborator s-a constatat că, în 30 de localități din județ, apa din fântânile publice este neconformă din punct de vedere microbiologic. Mai exact, s-a semnalat prezența mai multor bacterii, inclusiv Escherichia coli, care are efecte nocive asupra sănătății, în unele cazuri existând riscul dezvoltării unor complicații.

Printre bacteriile ce au mai fost descoperite în apa din fântânile prahovene se numără și enterococii, care sunt patogeni ce pot reprezenta un risc semnificativ pentru sănătate. Consumul apei contaminate cu enterococi poate declanșa infecții gastrointestinale, dar și boli severe în cazul persoanelor cu un sistem imunitar slăbit.

Pe lista localităților în care au fost depistate bacterii în apa din fântâni se regăsesc: Albești – Paleologu, Aluniș, Ariceștii -Zeletin, Bătrâni, Bertea, Boldești – Grădiștea, Boldești – Scăeni, Câmpina, Cărbunești, Ceptura, Cerașu, Chiojdeanca, Colceag, Cosminele Drăgănești, Dumbrăvești, Fântânele, Fulga, Gornet Cricov, Izvoarele, Lapoș, Lipănești, Măgurele, Măgureni, Păcureți, Plopu, Poiana Câmpina, Posești, Predeal Sărari, Provița de Sus, Provița de Jos, Râfov, Salcia, Sângeru, Slănic, Starchiojd, Ștefești, Surani, Tătaru, Teișani, Tomșani, Vadu-Săpat, Valea Călugărească, Vălenii de Munte și Vărbilău.

(NU RATA: Criza majoră care lovește „motorul Europei”. Motivele din spatele acestui fenomen care ia amploare tot mai mare în marile orașe ale acestei țări)

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri