Sebastian Dobrincu este cel mai tânăr milionar din România! Acesta a reușit să strângă o avere uriașă încă de mic. Fostul investitor de la „Imperiul Leilor” a trecut, însă, prin perioade grele, banii nu au putut să rezolve o problemă de sănătate cu care a fost diagnosticat.
Recent, Sebastian Dobrincu a dezvăluit, la emisiunea lui Cătălin Mărunță, că se confruntă cu o boală grea. Totul a început în urmă cu câteva luni, atunci când și-a tăiat accidental degetele , în bucătărie, în timp de folosea un feliator de legume.
Boala autoimună de care suferă Sebastian Dobrincu
După mai bine de jumătate de an de când nu a mai postat nimic pe rețelele de socializare, Sebastian Dobrincu a dezvăluit, recent, că se confruntă cu o boală grea.
Acesta a mărturisit, în emisiunea lui Cătălin Măruță, că totul a început în urmă cu mai bine de jumătate de an, atunci când a ajuns la spital din cauza unui accident casnic.
Cand a mers la un control, acesta a simțit o durere mare de spate și a înțepenit pe scaun, pe holul instituției. Acesta a făcut mai multe analize, iar după câteva zile a primit un diagnostic la care nu se aștepta.
„Într-o zi mergeam la spital la pansat și stăteam pe scaun, așteptam și am înțepenit, era să fac o scenă prin spital.
Eram imobilizat, nu puteam să mă mai mișc. m-am panicat, ajung acasă, am stat două-trei ore întins pe canapea. Am zis că poate am stat prea mult în picioare, am forțat la sală prea mult, am luat-o pe ruta de probleme musculare. Am făcut tot ce se putea, ultimul meu gând era că m-am ales cu ceva mai grav.Ei bine, uite că pe fondul tăieturii, că sistemul imunitar era compromis în momentul ăla, am pierdut și mult sânge, mi s-a activat boala asta autoimună.
Am găsit-o mai târziu și mi-a justificat toate durerile.
Spondilită anchilozantă se numește, o boală autoimună osoasă care are episoade inflamatorii ale articulațiilor. se rod vertebrele între ele, se unesc.Înțepenești de la coaste, la gât, la spate, la genunchi, la călcâie”, a mărturisit Sebastian Dobrincu, în cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță.
Citește și: „Mașina” de bani a lui Florin Călinescu a dat faliment. Fosta vedetă ProTv nu mai câștigă dintr-o afacere care îi aducea mulți bani
Sebastian Dobrincu s-a despărțit de Ioana Ignat
Sebastian Dobrincu a dezvăluit motivul care a dus la separarea de cântăreața Ioana Ignat, punând astfel punct speculațiilor și zvonurilor care au apărut în mediul online.
Acesta a recunoscut că viziunile diferite asupra vieții au condus către această despărțire.
„Eu și Ioana am decis să o luăm pe drumuri separate. Pentru a preveni orice interpretare – este o decizie cât de poate de rațională și sănătoasă, fără niciun dedesubt. Amândoi muncim mult în perioada asta, ne respectăm și ne susținem în continuare, dar privim viața prea diferit pentru a continua împreună. Nu îmi stă în fire să îmi discut intimitățile. Sunt perseverent de fel. Nu am renunțat până nu am ajuns împăcat că am încercat tot. Mulțumesc pentru toate mesajele frumoase din ultima perioadă! Capul sus, zâmbetul pe buze și inima deschisă”, a scris Sebastian Dobrincu pe Instagram.


















