Jurnalista Emilia Șercan a răbufnit! Reacție uimitoare a acesteia

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 02-04-2017 15:45

Actualizat: 02-04-2017 15:25

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ediția de sâmbătă a emisiunii „Profesionișii”, difuzată de TVR 1, a cărei moderatoare este Eugenia Vodă, le-a oferit telespectatorilor secvențe incredibile.


Invitații acestei ediții au fost jurnaliștii Emilia Șercan și Cătălin Tolontan.


Emilia Șercan a plecat din timpul emisiunii, care a fost înregistrată, după ce a fost întrebată de ce a acceptat să lucreze la Realitatea TV, unde avea un salariu de 8.500 de euro, condusă, la acea vreme, de Sorin Ovidiu Vântu. ”Am făcut un compromis.”, a răspuns Șercan la întrebarea Eugeniei Vodă. Însă, după numai câteva minute, Șercan a izbucnit în lacrimi și s-a ridicat, spunând că nu poate continua pentru că se simte o ”impostoare”. ”Sunt o impostoare. Cum să pretind eu că sunt o profesionistă a presei din moment ce eu am făcut marele compromis cu Vântu? Eu l-am investigat pe Vântu.”, a spus Șercan înainte a părăsi platoul. ”O aud cum plânge în culise, dar nu vrea să revină!”, a relatat Eugenia Vodă, ulterior.


”Oare o să râdă Vântu în pușcărie?”, a întrebat Vodă, iar Tolontan a răspuns: ”Poate o să îi trimită iar flori.”.

Înainte de acest episod, Șercan a povestit cu SOV i-a trimis, în urmă cu câțiva ani, de ziua lui, un coș cu flori și 6 sticle de șampanie Don Perignon, pe care i le-a returnat la vila sa. Pe atunci, Șercan lucra la Evenimentul Zilei, iar după o perioadă, urma să accepte oferta de 8.500 de euro luna, de la Vântu, informează stiripesurse.ro.

Vezi și Dezvăluire halucinantă a lui Radu Moraru! A aflat cine este noul ambasador SUA la București

Anunț sfâșietor al Andreei Marin! Ce s-a întâmplat


Udrea rămâne FALITĂ? De unde plătește despăgubirile COLOSALE din dosarul „Gala Bute”? Aceasta este averea sa

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri