Justiția din România trece într-o nouă etapă! Nicolae Ciucă, după aprobarea noului pachet de legi: 'Nu facem nimic altceva decât să asigurăm consolidarea independenței justiției'

Autor: Ion Motea

Publicat: 24-08-2022 15:49

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat despre noul pachet de legi ale Justiției că acestea vor asigura ”consolidarea independenţei justiţiei şi binenţeles garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor români”.






Este un demers care s-a derulat pe parcursul ultimelor luni şi s-a concretizat într-o activitate cât se poate de consistentă. Ştim cu toţii dezbaterile din ultimii ani, care au generat atât opinii critice sau favorabile, cred că procesul în care s-a derulat elaborarea acestui pachet de legi reprezintă un exemplu de maturitate şi respnsabilitate pentru toate instituţiile implicate”, a spus premierul.

Şeful Executivului a precizat că ”este un obiectiv pe care şi l-au asumat atât prin PNRR dar şi prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV)”.


Cred că cel mai important de subliniat este faptul că, prin aceste legi, nu facem nimic altceva decât să asigurăm consolidarea independenţei justiţiei şi binenţeles garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor români”, a mai afirmat Nicolae Ciucă.



Doresc să remarc efortul care s-a făcut la nivelul Ministerului Justiţiei şi să îi mulţumesc domnului ministru”, a mai spus premierul, precizând că mulţumeşte şi instituţiilor care s-au implicat în elaborarea pachetului de legi, CSM, ÎCCJ, Parchetul de pe lângă Înalta Curte, DNA, DIICOT, asociaţiile magistraţilor şi societăţii civile, CES şi Consiliul Legislativ, conform news.ro.
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri